Sunt muritor,
Iubirea doar de veșnicie-mi este plină
Viața îmi e umbrită de un negru nor
Iubirea doar îmi e senină
Carnea îmi putrezește, oasele-mi se frâng
Iubirea doar înmugurește
Gura mi-e încleștată, ochii îmi plâng
Iubirea doar e vie, numai ea trăiește
Eu mă voi duce,
Iubirea doar va sta în amintire
Mă-înghite groapa, fără sicriu și fără cruce
Iubirea va rămâne pentru un suflet prețuire
Am plâns destul și călimara-i plină
Cerneala-i înspumată de cuvinte
Aștept sfârșitul să îmi vină
Și scriu o poezie, ultima, ce-o am în minte
Îmi dăruiesc al dragostei sărut
Viselor ce-ar fi dorit al său alint
A fost prea mult respins, nevrut
Și înainte să mă-închei vreau gustul visului să-l simt.
Souvenir 
#1 by slowaholic on 7 May 2012 - 12:59
Esti foarte trist. 😦 Tristetea poate naste creatii splendide. Ce lucru ciudat, nu?
Stiu ca e deja cliseu, dar uite inca un exemplu de frumusete nascuta din suferinta. Sper sa-ti faca placere si sa te simti mai bine. 🙂
#2 by Domnul Bob on 7 May 2012 - 16:53
Da, cum spunea Cioran, o carte e o sinucidere amanata.
Multumesc pentru aprecieri si pentru dedicatie.
#3 by Domnul Bob on 6 May 2012 - 11:15
Multumesc ! Nu stiu daca sunt bacovian dar sunt trist ! 🙂
#4 by Lumy on 6 May 2012 - 10:40
trist dar frumos si putin ..bacovian.