Souvenir

Umbrele verzi, lumină palidă, felinare
Mese înconjurate de fotolii joase dar primitoare
Hărmălaie mocnită, izolat și spontan căte un hohot de râs
Toate se-întâmplă la o terasă, când soarele se ascunde-n apus
Lume multă, tineri lipsiti de principii dar plini de dorințe
Oameni mai vârstnici purtând în ochi și pe umeri ale vieții sentințe
Într-un colț, abandonat la o masă pustie
Un suflet mărunt și un pahar de vin cu gust de leșie
Dureri viscerale îi macină sufletul grozav de încet
El scrie poezie cu gândul, se îmbată, se visează poet
Domnițe subțirele la mijloc, cu coapsele tari și sânii pietroși
Își joacă rolul de seară, vor să se scalde-n priviri de ochi bărbătești pofticioși
Câteva doamne ieftin fardate le critică cu guri schimonosite dezgustător
Acum au copii și bărbați, dar cândva au fost și ele la o terasă în căutare de-amor
Undeva un cățel, o soție prea blondă, un soț mustăcios
Un copil răsfățat care întoarce totul pe dos
O doamnă cu glasul strident își aprinde stângaci o țigare
Știe totul, iar ce nu știe nu-și merită locul sub soare
Domnul ei, vădit un nobil cunoscător de bere
Savurează licoarea, nu are, și e oricum inutil, de exprimat vreo părere
Un chelner mai nou, înalt, slab și uituc
Servește la mese, e politicos și amabil, dar pare năuc
Fese rotunde și strânse-n pantaloni de mătase, păr negru, blond și roșcat
Piept lăsat la vedere, sunt trei fete, toate deodată s-au ridicat
Se pregătesc să plece, dar mai zăbovesc puțin în picioare
Se face liniște, bărbații le dezbracă în gând, fără rușine, fără răbdare
Ispitele pleacă, terasa-și revine la a ei agitată trăire
Mesele-s pline de multumiți, dar la nici una nu zăresc fericire
Într-un colț, un suflet mărunt abandonat la o masă pustie
Varsă pe masă al vieții pahar, singurătate iubind pe o ea în poezie