De-aș fi eu steaua ce-o visezi
Nu să mi te-închini aș vrea, ci doar iubirea să mi-o crezi
Să-mi sorbi sărutul turnat topit din șoapte în cuvinte
Să-mi stai alături ziua, nu noaptea vis în minte
Pe Cer te-aș ridica să strălucim aceeași rază de lumină
Prezentul fără amintire eternitate să devină
Abisul să ți-l umplu cu ale mele dulci cuvinte
Și dorul tău de nemurire să-l sting cu sufletul ce simte
Ce vede, că eu sunt tot mereu acolo, un sâmbure de fericire
Pe care lacrima îl încolțește și-l înflorește-n nemurire.
#1 by Teo Negură on 2 April 2012 - 21:22
Scrii strofele asa, la momente diferite? Interesant, eu nu reusesc, le scriu asa, intre doua… momente de apnee a inspiratiei mele 🙂
#2 by Domnul Bob on 2 April 2012 - 22:08
Uneori 🙂
Pastrez doar ideea sa stiu de unde trebuie sa reiau 🙂