Pânză de păianjen


Am un păianjen negru trăind printre gânduri
Își țese pânza în concentrice rânduri
Acoperind cu geometric perfecta uitare
Iubiri succesiv dureroase, dulci si amare

Când încă una din suflet către visul Ei zboară
Se prinde în plasă, păianjenul o înconjoară
Cu fir de mincinoasă mătase îi țese mormânt
O strânge-n tăcere, o înțeapă cu otravă-n cuvânt

O lasă uscată, de sens o golește
Un giulgiu în care iubirea încă se zvârcolește
Iar păianjenul leagă neobosit fir după fir
Țesătura e tot mai tare, nu mai pot s-o deșir

Din ochi obosiți lacrimi îmi cad peste ea
Se strâng mărgele de rouă pe pânza cea rea
Ce acum e asemeni unui cer plin de stele
Gravitat de resturi, moarte iubirile mele.

  1. Leave a comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: