Pânză de păianjen


Am un păianjen negru trăind printre gânduri
Își țese pânza în concentrice rânduri
Acoperind cu geometric perfecta uitare
Iubiri succesiv dureroase, dulci si amare

Când încă una din suflet către visul Ei zboară
Se prinde în plasă, păianjenul o înconjoară
Cu fir de mincinoasă mătase îi țese mormânt
O strânge-n tăcere, o înțeapă cu otravă-n cuvânt

O lasă uscată, de sens o golește
Un giulgiu în care iubirea încă se zvârcolește
Iar păianjenul leagă neobosit fir după fir
Țesătura e tot mai tare, nu mai pot s-o deșir

Din ochi obosiți lacrimi îmi cad peste ea
Se strâng mărgele de rouă pe pânza cea rea
Ce acum e asemeni unui cer plin de stele
Gravitat de resturi, moarte iubirile mele.

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: