cu recunoștință Nașei mele
Munți de amintiri care-între ei ascund o vale întunecata prea devreme
De noaptea care își întinde în umbre spaimele viclene
Soarele-i de azi prea obosit ca pentru mâine să o mai gonească
Iar dintre stele care nu vor să mai răsară, Luna nicicând în vise n-o să-i mai zâmbească
Tăcut privește negru Cerul Pământul care negru zace mut
Încremenit pentru eternitate pârâul vieții drumul și l-a terminat de străbătut
A fost odată rouă strălucind în dimineți senine
Trezind petale care-acuma de tristețe-s printre lacrimi pline
A fost și ploaie-n secetă și liniște domolitoare de furtună
Lumină-n întuneric mai ales a fost, dar mai presus de toate a fost o mamă bună
Acuma-i doar o lacrimă pe care Cerul e prea vinovat s-o mai usuce
O albie descoperind comori pe care apa vieții n-are cui, nici unde le mai duce
Crestez Pământul în cuvinte de ocară, ridic la cer privirea încărcată de blesteme
Lovesc cu pumnul Noaptea care încă un pârâu al vieții din drumul său oprește prea devreme
Souvenir 
#1 by Domnul Bob on 15 March 2012 - 18:50
Dragele mele,
Multumesc pentru ca sunteti alaturi de mine.
Intr-adevar, cei buni ne parasesc uneori prea devreme.
Poate ca lumea de dincolo e facuta in asa fel ca ei sa ne auda gandurile, chiar daca noi nu le mai putem auzi pe ale lor.
Ne ramane insa dulceata amintirii lor si asta ne mai alina tristetea.
#2 by Mélanie on 15 March 2012 - 9:31
impresionant, Mr Bob… nasa mea(RIP) a fost o femeie rara, exceptionala, mi-ai trezit “munti de amintiri”, o lacrima si dorul de ea… Merci de tout coeur!
#3 by Mélanie on 16 March 2012 - 12:26
În ciuda absentei fizice, realizam ca cei care ne-au iubit si pe care i-am iubit continua sa traiasca-n inimile noastre, sa fie o prezentza vie, caci “iubirea-afectiunea nu piere niciodata…”
#4 by LaFeeBlanc on 14 March 2012 - 14:19
Cei buni devin prea repede floare, fluture sau stea! Condoleante!