Zidul din cerc – comentariu


După o idee concurs a Șosetei cu Povești

ZIDUL DIN CERC

Abia trecusem prima clasă a Școlii Nebunilor Poeți
Când doamna învățătoare, atât de exigentă cu versurile scrise de băieți
Dar cu tăcerea fetelor complice și prea-îngăduitoare
Ne-a încolonat descrescător după-înălțime să mergem la plimbare.

Am fost să vizităm o galerie, cea a Șosetei care desenează
Și trebuia să ne alegem un desen, iar pentru el să scriem o compunere, ceva mai lungă de-o frază
Apoi, la clasă, urma să le citim cu glas solemn și intonație potrivită
Cea mai aplaudată de colegi cu un tricou urmând să fie răsplătită.

Eu am privit atent nu doar desenul ilustrând poveștile încântătoare
Ci și direcția din care vârful de cărbune a sosit, precum și pe hârtie a lui apăsare
Poate vă pare fără importanță, dar ascultați-mă căci știu prea bine
Direcția dă tonul, iar apăsarea accentuează, taina poveștilor sublime
Viziunea unui talentat artist așa se descifrează
Trebuie să guști savoarea fiecărui punct pe care fermecatul său creion îl desenează.

Dar fiindcă timpul era scurt și erau mulți colegi cu care trebuia ca pentru premiu să mă bat
Eu am ales spre comentariu un mic desen trecut de ceilalți amatori de artă cumva neobservat.

Totul părea abstract, un zid netencuit, o valijoară
Și cum se lăuda desenatorul, un cerc care întârzia s-apară
Nimeni nu și-a-îndreptat atenția către această tușă de creion
Toți preferau desene suprarealiste cu chipuri fabulă de om.

Eu însă, mă știți doar, v-am spus-o fără să mă laud, sunt pedant
Și am zărit un alt desen ce-l completa pe-acesta greșit considerat ca insignifiant
Ba am ghicit și tâlcul și de aveți răbdare mai jos vi-l povestesc
Dar mai întâi de toate și celălalt desen aș vrea prin câteva cuvinte să vi-l zugrăvesc.

Nu doar o valijoară ci chiar două aproape identic asemănătoare am văzut
Una închisă și dorită de o mână oarbă, cealaltă plină de goală cu fluturi fluturând a lut
Un cap care pentru întreaga lui menire de mâna stângă susținut era pentru eternitate
Fusese condamnat de gânduri slobode la legătură-înlănțuită cu propria lui greutate.

Și-un gât prea scurt împodobit cu papion
Pe-un guler de rubașcă legată-n brâu pe sub o haină oarecare de sezon
Și chiar aici ne întâlnim cu cercul care ne lipsește
Trasat concentric chiar între coapsele diforme ce le găurește.

În el se concentreză trupul acestui gânditor abstract
Ce se resoarbe-n propriul diametru lăsând un zid perfect uscat.

Aici am înțeles de ce stingheră singulară
Pe lângă zidul fără cerc, și-acum uscat, rămâne doar închisa valijoară.

Păi ia gândiți-vă puțin !
Fluturii cei lepădați de propriul sânge și udați cu lacrimi, de unde vin ?
De unde vin și oamenii din cerul gurii
De unde vin și gustul fad, hienele din coapsă și alte metafore ale torturii ?
De ce prin cerc concentric, și e numai unul, care se-încape singur tot în el
Dispare sufletul poveștii, cel fără cap, cu papion și trupul transformat în gel ?

Trebuie desigur să analizăm și tonul și accentul
Pentru a înțelege pe deplin desenul dualist ce consemnează-abstract momentul.

De urmăriți a zidului estetică vedeți o perspectivă terminală
În timp ce individul tras în cerc beneficiază de o tușă preponderent orizontală,
Iar în valiza care îl compune prin cerc în cărămizi de zid
E desenat, ca din greșeală, un x mărunt, timid.

Păi dragii mei aici e tâlcul geometric
Pe care-artistul ni l-a explicat, aș îndrăzni să spun, poetic.
Toți suntem coapse, păcate iscate din cercuri devenind burice
Avem și gânduri care ne apasă în loc să ne ridice
Și frumuseți ce zboară-n roiuri ca de fluturi și respirăm al lor perfid și colorat parfum
Avem și taine atât de negre că le ascundem în bagaje pe care le abandonăm în drum
Apoi ne desenăm un cerc, concentric chiar cu noi
În care ne compunem, chiar din descompuneri, cărămizi din lut și sânge și puroi
Și ridicăm un zid să ne separe de-acele lăsate-n drum păcate
Într-o valiză a vieții ce ne rușinează, bine încuiate
Doar că în perspectiva terminală
Noi devenim un zid netencuit, iar gândurile noastre se sufocă într-o valiză abandonată, încuiată și din păcate goală !

Acuma sper ca doamna învățătoare
Să-mi dea pentru compunere o notă cât mai mare.
Iar voi prieteni, de v-a plăcut catrenul, nu vreau să mă aplaudați
Dar vreau să faceți clik pe Like și-n felul ăsta pentru mine un șosetat tricou să-mi acordați.

  1. #1 by Domnul Bob on 12 Martie 2012 - 17:23

    „Poate” nu e suficient
    Pentru un catren dement
    Și-n lungime și-n lățime
    Plin de iscusite rime.
    Doamna dragă-învățătoare !
    Vreau o notă cât mai mare
    Zece plus și coroniță
    La șoseta cu fundiță

  2. #2 by LaFeeBlanc on 12 Martie 2012 - 8:46

    Daca as fi invatatoare,
    poate ca ti-as da o nota mare!
    Dar eu sunt zana,
    Stau langa fantana,
    Ademenesc calatorii
    Sa-mi spuna istorii!
    Plata n-o fac intr-o doara
    Cu nestematele din comoara!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: