Străchini, vase felurite și ulcele
Fine, ușoare, din porțelan, sau altele din lut și grele
Smălțuite
Cu tăinuit sirop de lacrimi înflorite
Și colorate
Cu degetele murdărite în cerneluri fermecate
Rotite în spirale fără de sfârșit
Pe-o piatră aspră de sentiment neșlefuit
Coapte eternități la rând
În vatra unui suflet încins tot suspinând
Cele de porțelan, atât de nobile și delicate
Sunt pentru cei bogați, degustători de fraze rafinate
Consumatori de gusturi exotice și rare
Pasionați ai clinchetului de cuvinte ciocnite de pahare
Admiratori ai strălucirii ce le-a aurit tacâmul
Dar fără să fi cunoscut vreodată drumul
De la pământ muiat cu lacrimi la forma fermecată
Ce poartă ascunsă-n filigran iubire adevărată
Cele rudimentare, mai grele și din lut
Sunt pentru cei săraci, cu suflet neavut
Ce-înfulecă cu inima cuvântul fără nume ales
Și sorb drept din ulcior iubirea când setea le dă ghes
Dar care știu că între strachină și pumnul de pământ
Nu forma împietrită-i lucrul sfânt
Ci mâna care-o rotunjește pe o roată
Și lacrima ce-o udă îndurerată
Iar mai presus de toate sufletul ce-o împlinește
Când la căldura lui, în smalțuri strălucind, iubirea o-întărește
-
Follow
Following
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Souvenir 
#1 by Bob on 10 January 2012 - 23:28
Multumesc pentru apreciere.
#2 by Șoseta on 10 January 2012 - 22:38
Interesant discurs liric aveti dumneavoastra domnule. Mai citesc. Va multumesc.
#3 by Bob on 11 January 2012 - 0:48
Ma tot gandeam ce sa scriu pe blogul dumneavoastra (tau ?; eu sunt un dumneavoastra care a visat mereu sa devina un tau adevarat 🙂 ; apreciez insa in mod deosebit pe acei care stiu ca nu poti fi un tau adevarat fara a fi fost un dumneavoastra; lumea de azi e plina de tai incorect definiti) fiindca nu ma pricep la comentarii mai ales literare. In detrimentul acestora eu susoteam in secret cu integrala de volum, in anumite limite desigur, de teama triunghiului dreptunghic care era indragostit nebuneste de aceasta. Atat de indragostit incat isi circumscrisese chiar un cerc. Unul intreg, cu raza si diametru, si centru precis precizat prin chiar mijlocirea ipotenuzei. Revin la planul acestui comentariu cu rugamintea ca daca veti publica aceste povestiri pentru oameni mari sa anuntati acest lucru. Am de gand, marturisesc, sa rapesc toate volumele de pe rafturile librariilor si sa le daruiesc zanelor mele. Fiecare imi va citi cate o povestire care sa-mi hraneasca visele inhamate la caleasca somnului. Desenele sunt de asemenea fabuloase. Felicitari.
Si multumesc din nou pentru aprecierile dumneavoastra.
Bob
#4 by Șoseta on 18 January 2012 - 12:39
Domnule Bob,
Pana mai deundazi ne gandeam, eu impreuna cu a mea colega de soseta, fetita cu creionasele, daca povestile noastre se merita aduse in fata lumii. Aproape ca nu gaseam niciun motiv intemeiat pentru care sa mazgalim cu tus de imprimanta cateva foi de hartie. Si nu din falsa modestie sau din alte motive fatarnice, ci pentru ca nu reuseam sa fixam repere intr-un potential prototip de cititor. Odata cu dumneavoastra am gasit si motivul si modelul cititorului fidel si dorinta de a aduce in fata lumii toata simtirea noastra. Pentru asta va multumim si va invitam sa ne ramaneti aproape pentru a ne putea bucura impreuna de ce va urma.
Cu respect,
Ami&George (Soseta-cu-povesti)
#5 by Bob on 18 January 2012 - 13:43
Când din gheme de cuvinte
Cu andrele din creioane încropite
Croșetezi șosete pentru picioare de gânduri friguroase,
Poveștile turnate cu cerneală pe hârtie nu pot fi altfel, decât frumoase.
Împachetate între coperți tăiate din cartoane
Își vor găsi un loc în biblioteci de suflete sătule de betoane,
Tânjind după idei împerecheate cu ștrengar desen,
Fie că-s aliniate rând la rând, fie că-s noduri împletite în catren.
Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase și desigur că voi sta alături, eu Bob. Domnul e puțin plecat, s-a îngrașat puțin și l-am trimis la alergat 🙂
Vă doresc o zi minunată, plină de schițe șugubete și-n tușe de carbon și-n litere însăilate în cuvinte de creion.