Antepostum


Am coaste, ca un pieptene de oase
Și dinți rânjind de sub buze mușcate și roase
Am sânge gros și galben puroi
Curgând prin vene verzi, putrezite, șuvoi
Am degete rupte, tot scurmând după pasul tău ascuns în țărână
Oase negre pe sub pielea străvezie la mână
Trup nu mai am, sunt doar un hoit împuțit
Te-am iubit fără drept, dar nu-i destul în Iad să fiu primit
Nici în Rai nu sunt vrut, purtându-te-n gând
Am greșit, nedrept închinându-mă ție cu iubirea-n cuvânt
Sunt condamnat să stau agățat între moarte și viață
Cu lanțuri prinse de suflet, nu cu a destinului ață
În veci să nu pot închide ochii rămași împietriți
Să privesc cum în desfătare tu cu diavolul vă uniți
Să mă chinui undeva între viață și moarte
Martor inert când păcătoșilor diavolul carnea-ți dulce împarte
Când tu zâmbitoare vei trece dorintoare din dorință-n dorință
Eu să sufăr de moarte, viu și în neființă
Era mai ușor păcatul, în Iad aș fi fost cenușă și scrum
Așa, sunt un epitaf publicat antepostum

  1. #1 by incaunipocrit on 18 December 2011 - 23:02

    Reblogged this on Basil Wheel.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: