Antepostum


Am coaste, ca un pieptene de oase
Și dinți rânjind de sub buze mușcate și roase
Am sânge gros și galben puroi
Curgând prin vene verzi, putrezite, șuvoi
Am degete rupte, tot scurmând după pasul tău ascuns în țărână
Oase negre pe sub pielea străvezie la mână
Trup nu mai am, sunt doar un hoit împuțit
Te-am iubit fără drept, dar nu-i destul în Iad să fiu primit
Nici în Rai nu sunt vrut, purtându-te-n gând
Am greșit, nedrept închinându-mă ție cu iubirea-n cuvânt
Sunt condamnat să stau agățat între moarte și viață
Cu lanțuri prinse de suflet, nu cu a destinului ață
În veci să nu pot închide ochii rămași împietriți
Să privesc cum în desfătare tu cu diavolul vă uniți
Să mă chinui undeva între viață și moarte
Martor inert când păcătoșilor diavolul carnea-ți dulce împarte
Când tu zâmbitoare vei trece dorintoare din dorință-n dorință
Eu să sufăr de moarte, viu și în neființă
Era mai ușor păcatul, în Iad aș fi fost cenușă și scrum
Așa, sunt un epitaf publicat antepostum

  1. #1 by incaunipocrit on 18 Decembrie 2011 - 23:02

    Reblogged this on Basil Wheel.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: