Pendulul


Noaptea se-întinde-n fața mea, să o pătrund mă-îmbie goală
Cu frumusețea ei întunecată, cu umbrele-i turnate-n smoală
Cu ochii ei clipind strălucitori
Ce-s ba aproape răsărite stele, ba apunând în depărtare sori
Luna-i e inima ce vrea să-i cuceresc, prin gând cu goliciuni de vis îmi trece
O jumătate, ce-mi arată, e de iubire caldă, iar una tristă și ascunsă-i rece
Își schimbă chipul, arcuș abia zărit, ori vrajă rotundă de lumină
Aruncă anotimpul care moare și-n poezie la cel abia născut se-închină
Din spate ziua mă ispitește tandru cu lumina ei
Cu străluciri de diamant și trup sculptat în răsărit de zei
Cu lacrimi dulci de rouă stropind pastelul de culori
Iubire ascuns-am cu sfială printre petale de necunoscute flori
Cerul albastru infinit prea mic e s-o cuprindă
Doar o acoperă cu mângâiere când se usucă în uitare suferindă
Nu știu încotro să mă duc, în viață înapoi sau înainte-n moarte
Sunt suspendat de chiar iubirea ei și zi de zi eu pendulez spre altă parte
Las umbre în lumină și străluciri în umbră
Și anul trece pendulând iubirea pentru ea secundă cu secundă

Anunțuri
  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: