Souvenir

Poezia de mai jos este o dedicație nemaiputând niciodată a se fi întâmplat. Un gând pasional isteric, un gând sfârșit. Un gând, și acela apus, al gândului.
Pentru că cea mai mare tortură e să-ți asculți singur lacrimile. Nu cum cad. Ci cum se nasc. Să le asculți chinurile facerii. Nu-i așa ?

De obicei nu asociez imagini sau melodii poeziilor mele. Totuși, cea alăturată este o cheie. O cheie a cândva imploratei încrederi. Cândva un minunat colier, o bijuterie magică, în jurul inimii, acum un năucitor gablonz. Un kitsch sentimental.

Te iubesc în gând, negre zile, nopți albe
Îți prind îmbujotaratele gânduri într-ale gândului palme
Pe buzele gândului tău, cu-al buzelor mele gând te sărut
Șoapte de gând din gând chinuit de iubire le rup
Cu gândul le-aprind, strălucitoare gânduri de stele
Ți le împletesc în gând, cu degetele gândurilor mele
Cu ochii gândului, gândul din ochi ți-l privesc
Te caut gândindu-mă-n în gând, gândindu-te a mea te doresc
Te strâng în brațele gândului, căldura gândului tău să o simt
La al gândului piept tâmpla gândului cu mângâieri de cuvânt îți alint
Eu gând pentru tine, gândul trupului gândind ți-l iubesc
Te pătrund gând, în pântec alt gând să-ți rodesc
Te iubesc, zile negre, nopți albe, mereu numai în gând
Chiar dacă în pământul tăcerii gândul tău îmi sapă mormânt