Fărâme de timp, veșnicie
Tăcere, vorbe lipsite de frenezie
Bucăți de cuvinte, șoapte
Amurg, petic de noapte
Vise, izvorâtă fântână
Mângâiere, prag de furtună

De toate câte puțin am scris în mii de scrisori
Timbrate cu sărut, lipite cu rouă și trimise în zori
Poștașul negreșit să-l aștepți, să-l oprești
În tolba lui grea duce pentru tine nespuse povești
Dar drumul spre tine e lung și pasul îi obosește
Abia cu visul de seară sosește

Lăsă-i răspuns, poleit cu aur din stele
Așa voi ști că au ajuns la tine cuvintele mele.

Plouă azi, și ieri a plouat, și mâine mi se anunță furtună
Gândurile-mi plouă și ele, cuvintele mi le udă, în suflet am o fântână
Ciutură nu mai are , iar apa-i e neagră, sălcie
E blestemată, nimeni limpezimea iubirii nu vrea să-i mai știe

Nu de mult îi era fermecată, cristalină și rece
Toți se opreau să-și răcorească sufletul, acum nimeni pe la ea nu mai trece
Doar pe furiș, atunci când Luna-i ascunsă de nori
Un alt suflet pribeag, de cel al fântânii se-apropie cu pași temători

Și ciutură-i face, de cumpăna vieții legată
Iar cât Luna e oarbă apa-i devine iarăși limpede și curată
Fântâna se trezește la viață și sufletul ei reînvie
Cuvintele se spală de lacrimi și se adună în râuri de poezie

La ziuă, blestemul iubirii revine
Apa cu gust de leșie drumeții departe îi ține
Așteaptă noaptea cea fără de Lună ca alături să-i vină
Un alt suflet ce plânge-n cuvinte și-n rime suspină

După cum știți, de obicei nu alătur muzică poeziilor mele, dar cred că merită să ascultați ceva incredibil de frumos.