Archive for category Ultima scrisoare cu Fata de Fragi

La fereastra lumii

E liniște iubito, de la fereastra lunii se vede noapte și tăcere
În orologii și-au găsit mormântul clipe de vrajă pierite de durere
Pe străzi, vântul aleargă uscate flori de tei
Și poarta ta închisă o găsesc, cu zece ruginite chei.
Îmi spui cum coapse să mă-încingă am poftit, și sâni să-mi umple palma
Că trupuri betejite de păcat am vrut, din carnea lor să mă înfrupt de-a valma
C-am astupat icninde guri, deschise de bolboroseli făr’de-înțeles
Înveșmântate în cuvinte, nu poftelor spre tine le-am dat ghes.
Eu dus-am dorul iei ce-a sânului mătasă o-ascunde-n borangic
A poalei de bumbac peste-a genunchiului sfială doar ridicată-un pic
A buzelor ce de-alor mele rușine le e teamă
Și dorul ochilor care se pleacă când strălucirea umbra mea le-o cheamă
Eu dus-am dorul verii-n pântec, și-a rodniciei ei divine
A serilor în care adormeai acoperindu-mă cu tine
Eu dorurile astea-am dus, nu altele păgâne.
Și-acum tu pleci și mă alungi în astă blăstămată lume ?
Să cred nespusul spusului mă-îndemni, de noi să fiu ateu
Să fiu ce spune lumea, un drac cu chip de Dumnezeu ?
Un suflet de nimic, o hâdă și scârbavnică-arătare ?
Nu pot iubito, eu lumii nu îi datorez nimic, doar ție, a vieții mele încântare.

7 Comments