Cobori cu degetele de pe umăr pe șold, îți umezești palma între coapse, gura ți se întinde după sâni, întorcând-o puțin să-ți fie mai lesne, tragi de dantele, ea ridică genunchii, le treci de glezne, îi ții ridicați, ea ți se apasă pe umeri, îi întinzi pielea cu degetele, toată asprimea devine dintr-o dată moale și alunecoasă, o guști, te privește lacom, te ajută să-i găsești orice îi cauți, se deschide și te apasă, tu te lași, îți ard obrajii și te ustură buzele, nu te poți opri, ea s-ar topi toată, s-o bei până la ultimul strop, tremură puțin și te scapă din strânsul coapselor, te ridici în genunchi, o ai în fața ta, goală privindu-te uimită, îi acoperi cu palma pântecul tresărind, mai tremură puțin și te încleștează, vă priviți, acuma vă știți, vă vreți fără introduceri politicoase, ea e mai lacomă, se întoarce, se ridică, se apleacă după gustul tău, te caută întreg, tu o îndrumi, te gândești că altu-i rostul tău, o întinzi, ea te așteaptă, te strânge în brațe să nu-i ieși, încerci să i te potrivești, oscilațiile tale o ridică în valuri, apoi e liniște, se întoarce pe o parte, cobori cu degetele de pe umăr pe șold, te întrebi ce cauți în patul ei, îți dai seama că toate formele i se potrivesc cu altele, dacă le-ai avea le-ai putea îmbina atât de strâns că n-ai mai avea loc între ele, închizi ochii, simți aroma celeilalte, gustul, cum unghiile ei îți zgârie pieptul, cum palmele ei te apasă, cum privirile ei o cheamă să se înfrupte și ea din voi, o strângi în brațe, o întrebi, o iubești, ea se întoarce și-ți caută limba s-o facă să tacă, secretul, vă iubesc pe amândoi, îi cauți limba s-o faci să tacă, adevărul, atunci, vă iubesc pe amândouă.
Două, trei
- Leave a comment