Souvenir

Coconi, giulgiuri de borangic se strâng pe crengile de tei
Sicrie albe pentru zborurile moarte ale fluturilor ce-au zburat spre zei
Ei căutau spre-acolo unde soarele răsare, iar vara le-a venit cu ploi dinspre apus
Lumina înșelătoare a unei vieți, cu-al alteia-întuneric având călău un echinocțiu, i-a răpus
Tremură crengile de greutatea morții, florile vieții-s sterpe, seci
Iar cerurile ochilor nu-și mai opresc potopul lacrimilor reci
Să fie asta o înălțare fără profeție, crucea de care suntem țintuiți în nemurire ?
Poate la un hotar de înserare, în ieslea unui alt solstițiu, o să ne naștem iar, iubire !