Când ai plecat
Ai uitat
Să stingi focul
În sobă
Încă ard vreascurile
Sufletului meu
Încă sar scântei
Pe covorul Cerului
Și încă se nasc stele
Dar nici una
Tu
Ai uitat
Să arunci apa
Din cană
Încă ud florile
Și ele înfloresc
În fiecare primăvară
Dar nici una
Tu
Ai uitat
Să închizi geamul
Și încă se aud
Povești
Trecând grabite
De la “A fost odată”
Către “Și au trăit fericiți”
Dar nici una
Tu
Când ai plecat
Ai oprit
Doar timpul
Într-o noapte
Către dimineață
Iar eu tot vreau
Să te sărut
La fiecare Tic
Iar tu te tot rușinezi
La fiecare
Tac
Iar Soarele
Nu mai răsare
Niciodată
Fiindcă
Nu-i nici una
Tu
-
Follow
Following
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Souvenir 
#1 by corina on 18 May 2014 - 21:28
inca ard vreascurile sufletului meu…daca n-ar fi flacara, spune-mi, cum ai mai putea trai, respira…cum ai mai putea fi poetul ?…cuvintele tale ar rasuna a gol, n-ar atinge alte ganduri…daca am putea pastra flacara mereu aprinsa…dar cum?…timpul trece peste fiecare din noi altfel…
#2 by Orhidee de Octombrie on 1 May 2014 - 11:19
Reblogged this on Orhidee de Octombrie.
#3 by Domnul Bob on 13 April 2014 - 11:27
Mulțumesc Prințeselor ! Iubirea nu-i doar unică ci și divină, dar presupune multă credință din partea trubadurilor. Altfel, duce la răzmeriță, și răzmerța gândurilor e nebunie. Iar nebunia e cerneala cu care-s scrise poeziile. 😉
#4 by Raluu on 13 April 2014 - 9:17
Ce frumos ^^
#5 by ilikeitcomplicated on 13 April 2014 - 8:45
Superb!