În formă ilustrată

Despre cândcine mă tot întrebi deceuri arțăgoase
Dar pentrucăurile niciodată nu ți-au fost frumoase
Nici așasimturile vreodată nu ți-au mai făcut pe plac
Nu știu deceuri tot întrebi dacă îți sunt mai de folos când tac
Îmi dai la schimb vaicum strivit între mirări
Pentru cândcineșidece răspuns la tot aceleași întrebări
Nu-mi trebuie atenție un punct ce sprijină o bară dreaptă
Ori tu, ori n-am nevoie de cuvinte în formă ilustrată

This entry was posted on 6 February 2014, 22:40 and is filed under Caligrafie. You can follow any responses to this entry through RSS 2.0. You can leave a response, or trackback from your own site.

Comments (5)

#1 by Camelia on 7 February 2014 - 14:49

Da’ să nu fie ai mari decât un bob de strugure, minciunele, că devine primejdios. Ca şi jocul lui eros, joc primejdios al tău de ea, al ei de tine.

Reply
- #2 by Domnul Bob on 8 February 2014 - 13:47
  
  Nu-s mai mari de atât, dar sunt adunate în ciorchini. Te poți îmbăta cu nectarul lor 🙂
#3 by Camelia on 6 February 2014 - 23:09

Reply
#4 by Camelia on 6 February 2014 - 23:07

Şi mai cu seamă n’ai nevoie de cuvinte care caligrafiază, minţind frumos.
Deceurile sunt întrebări cardinale care aşteaptă “pentrucăuri” hotărâtoare, doar că ăstora li se mai întâmplă libertăţi discreţionare. Glumesc.
“Vaicumul” poate avea câteodată un drapaj atât de ademenitor; aici glumeam doar aşaşiaşa. Îndeletniciri ale iubitei, deh…

Reply
- #5 by Domnul Bob on 7 February 2014 - 12:51
  
  Îndeletniciri ale iubitei .. Ce bine și cât de simplu spus ! Deși, cred, fără ele cerul n-ar mai fi albastru fără pereche, iar Luna ar adormi la ceas de povești, nemaifiind gâdilată de genele șoaptelor clipind rușinate în ochii stelelor. Minciunelele au farmecul lor, iar fără ele jocul n-ar mai fi atât de frumos. E un rău asumat 🙂

Souvenir