Ție, străină


Securi de vorbe ascuțite au secerat teii răcorind arșița călătoriei pe drum de poveste
Doar buturugile le-au rămas, mărturia unui timp parfumat care de-un anotimp nu mai este
Tăceri însetate au sorbit cu lăcomie lacrimile cersind un răspuns la fiind fără rost
Și drumul s-a acoperit cu praful tristeții, fericire parcă niciodată n-a fost
Nopți de noapte eternă urmate, diminețile în flămânde apusuri dispar
Scrise cu aur, cuvintele nevrute au fost aruncate din al iubirii sertar
Pare că totul se termină, că taina nu mai poate basme fermecate să țeasă
Dar din cioturile uscate, muguri de primăvară în toamna târzie încep să iasă
La tine la poartă vântul aduce șoapte de-un an nemaiîndrăznind să te-alinte
În curtea gândurilor sfioase-ți pășesc dând binețe perfectelor tale cuvinte
Chemări rostite-n tăcere regăsesc calea prin labirinte de nebunie întortocheate
Iar ție străină gândurile mele ți se așează în poală, de-ale tale se vor iar fermecate

Anunțuri
  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: