Souvenir

Pe toți ceilalți i-ai întrebat despre frumusețe cu glasul trupului, rostindu-ți cuvintele cu suișuri și coborâșuri molcome de alb și rotund, pe alocuri accentuate cu suspine deschizându-ți sensurile înfierbântate și umede, bucurându-te bogația răspunsurilor sacadate, scurte și puternice, chinuiala încruntată a ghicirii tale dezvăluită pe frunțile lor transpirate.
Doar mie mi-ai cântat cu ochii întrebarea scrisă pe portativ de zâmbet într-o insomnie de iarnă cu refrene de-o vară, lăsându-mă să ascult începutul unei povești fără sfârșit, pe care o continuam eu când pe tine te obosea plictiseala, în care tu invitai mereu personaje noi și alungai altele devenite banale și neinteresante. Ți-am răspuns într-o zi când în locul Soarelui a răsărit Luna, chiar la amiază, când întunericul devenise de nepătruns, nici măcar visele nemaiîndrăznind să-l străbată, când arșița pe care o stârnisei în gândurile mele devenise insuportabilă. Ți-am scris în palmă cu penița buzelor muiată în călimara lacrimilor, caligrafic și citeț, răspunsul pe care-l credeam corect, “Te iubesc”. Se vede însă că am greșit. Sunt singurul care a eșuat în a te interpreta. Singurul corigent.