Souvenir

Aveai o rochie lungă și înflorată, un umăr dezgolit, rotund ca un măr din care aș fi mușcat cu pofta unui gurmand înfometat, cu pensula sărutului îți pictam în gând alte flori, colorate cu șoapte de amor, pe ochii care nu s-au scaldat niciodată într-ai mei, pe obrajii care mereu s-au temut de asprimea alor mei, pe buzele care mereu le-au alungat pe ale mele, pe gâtul subțire de pe care ai smuls colierul pe care ti l-am cules bob cu bob din curcubeiele Raiului după ropotele de plâns ale îngerilor, pe mâna de pe care aurul mărturisirilor mele ți-a scăpat fără să te îngrijoreze soarta celui care pentru tine l-a făurit din chiar aurul zeilor, pe sânii care nu mi-au cunoscut niciodată căldura mângâietoare a palmelor, pe pântecul în care nu știu nici măcar cuvintele să-mi fi rodit măcar o rușinată emoție, pe coapsele care nu mi-au cunoscut curiozitatea dorințelor, pe tălpile care mereu promiteau să vină și mereu fugeau pe ascuns nelăsându-și urma decât în tristețea mea. Și mai eram eu, lângă tine, cu urechile ciulite, doar-doar mi-aș fi auzit numele murmurat de bătăile inimii tale. Dar ori am fost eu surd, ori sufletul tău mut.