Nu-mi pasă


Nu-mi pasă de viață, nu-mi pasă de moarte
De-s șters cuvânt nedorit dintr-o viață povestită-într-o carte
Ori strălucire pe furiș aruncată din mână
Dacă-s uitat lacrimă în a iubirii sălcie fântână
Nu-mi pasă de-s ars, cenușă aruncată în vânt
Și nici dacă-i rupt, chiar de zei, al meu jurământ
Ori de mă blestemi, când povestea mi-o citești unui străin
Dacă armatele Iadului le trimiți să mă pedepsească divin
Nu-mi pasă de mă frămânți înapoi într-o bucată de lut
Doar de tine îmi pasă, și ție de mine să-ți pese, atâta am vrut

  1. #1 by Kaaliope on 17 Martie 2013 - 8:40

    Imi pasa de-o floare
    Imi pasa de-un zambet
    Imi pasa de-o lacrima
    Imi pasa de-un planset…
    Imi pasa de-o raza
    Imi pasa de-o ploaie
    Imi pasa de-un om
    Imi pasa de-un mag
    Chiar daca destinul
    Mi-a luat ce mi-e drag…

    • #2 by Domnul Bob on 17 Martie 2013 - 12:32

      Gândurile mele pe tine te dor, păcatul lor pe tine te-apasă
      Deși ai ai pierdut o viață, cea mai frumoasă
      O îmbrățișare să-ți dau e puțin, un sărut e nimic
      Strâng o armată de îngeri și templu la picioarele tale ridic
      O singura icoană să-l stăpânească
      Viața care drumul spre casă nu mai poate să îl găsească
      Și fie că-i ploaie în nori ori arșiță-n soare
      Că vântul suflă blândă tristețe ori furios disperare
      Când dorul te-îndeamnă să stați la povești
      Aproape de tine, icoană în sufletul templu, să o găsești
      Strâng o armată de îngeri și templul îl înconjor cu grădină
      Sădesc gânduri înflorind nemaivăzute culori de lumină
      Fiecare din ele însuflețit cu rouă din Rai
      Atinge-le cu basmul cuvântului, o să-ți zâmbească prin ele icoana pe care-n suflet o ai

      Neștiute inimi, pe care nu le-am căutat nici cu o floare
      Îmi poartă grija cu gândul, păcatul meu pe ele le doare
      La picioarele lor îmi plec fruntea, răvășite și nevrute cuvintele le dăruiesc
      Amestecat prin ele, un nume iubit, un anotimp în care disperarea m-a îndemnat să iubesc
      Poate că am făcut-o urât și prea niciodată frumos
      Dar așa mi-e cuvântul, din fântâna sufletului l-am scos
      E plină cu stătută apă de lacrimi și prin ea viermuiesc tristeți blestemate
      Dar gândurile udate cu ea înfloresc culori fermecate
      La picioarele voastre-mi plec fruntea, șoapta, cuvântul
      O să plec în etern să vă aduc veșnic iubindu-vă gândul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: