Nu-mi pasă de viață, nu-mi pasă de moarte
De-s șters cuvânt nedorit dintr-o viață povestită-într-o carte
Ori strălucire pe furiș aruncată din mână
Dacă-s uitat lacrimă în a iubirii sălcie fântână
Nu-mi pasă de-s ars, cenușă aruncată în vânt
Și nici dacă-i rupt, chiar de zei, al meu jurământ
Ori de mă blestemi, când povestea mi-o citești unui străin
Dacă armatele Iadului le trimiți să mă pedepsească divin
Nu-mi pasă de mă frămânți înapoi într-o bucată de lut
Doar de tine îmi pasă, și ție de mine să-ți pese, atâta am vrut
-
Follow
Following
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Souvenir 
#1 by Kaaliope on 17 March 2013 - 8:40
Imi pasa de-o floare
Imi pasa de-un zambet
Imi pasa de-o lacrima
Imi pasa de-un planset…
Imi pasa de-o raza
Imi pasa de-o ploaie
Imi pasa de-un om
Imi pasa de-un mag
Chiar daca destinul
Mi-a luat ce mi-e drag…
#2 by Domnul Bob on 17 March 2013 - 12:32
Gândurile mele pe tine te dor, păcatul lor pe tine te-apasă
Deși ai ai pierdut o viață, cea mai frumoasă
O îmbrățișare să-ți dau e puțin, un sărut e nimic
Strâng o armată de îngeri și templu la picioarele tale ridic
O singura icoană să-l stăpânească
Viața care drumul spre casă nu mai poate să îl găsească
Și fie că-i ploaie în nori ori arșiță-n soare
Că vântul suflă blândă tristețe ori furios disperare
Când dorul te-îndeamnă să stați la povești
Aproape de tine, icoană în sufletul templu, să o găsești
Strâng o armată de îngeri și templul îl înconjor cu grădină
Sădesc gânduri înflorind nemaivăzute culori de lumină
Fiecare din ele însuflețit cu rouă din Rai
Atinge-le cu basmul cuvântului, o să-ți zâmbească prin ele icoana pe care-n suflet o ai
Neștiute inimi, pe care nu le-am căutat nici cu o floare
Îmi poartă grija cu gândul, păcatul meu pe ele le doare
La picioarele lor îmi plec fruntea, răvășite și nevrute cuvintele le dăruiesc
Amestecat prin ele, un nume iubit, un anotimp în care disperarea m-a îndemnat să iubesc
Poate că am făcut-o urât și prea niciodată frumos
Dar așa mi-e cuvântul, din fântâna sufletului l-am scos
E plină cu stătută apă de lacrimi și prin ea viermuiesc tristeți blestemate
Dar gândurile udate cu ea înfloresc culori fermecate
La picioarele voastre-mi plec fruntea, șoapta, cuvântul
O să plec în etern să vă aduc veșnic iubindu-vă gândul