Souvenir

Se trage cortina, se sting reflectoare
Mai pâlpâie undeva o lumină cu umbre de lumânare
Palme acoperind uimirea pe guri rămase încremenite-n tăcere
Ochi care nu pot crede că au văzut moartea pe viu, neurmată de mințit promisa ei înviere
Pe scenă, jucând rolul veșniciei, prăbușit, necunoscutul actor
În sală se aplaudă numai ea, transformată din scenarist în nevinovat, ipocrit, spectator