Souvenir

Vorbele tale au sunet de măiastră vioară
Simfonie de toamnă cu acorduri calde de vară
Ochii tăi ard mai puternic decât focul din stele
Cearcănele vineții, doar fard din cuvintele mele
Nu ești palidă, ci înveșmântată-n culoare
Galben strălucitor ca o petală de floare
Iar Timpul, eu l-am alungat, poate am fost urâcios
Te-am vrut doar pentru mine, etern împietrit în frumos
Și toamna nu doare, de braț eu te strâng
Tusea și bătrânețea ale mele-s, și gândul nătâng
Și mersul șchiopătat purtând a vieții desagă
Am în ea măreția unui vers care în poezie ne leagă
Aș putea să o lepăd, cocoașa amintirilor să-mi îndrept
Dar Timpul l-am alungat și nu mai am Timp alta ca tine s-aștept
O să-mi curgi tu secundă strânsă în nemaiterminându-se ultim ceas
Pentru eternitatea iubirii, ce puțin mi-a rămas
Măruntul meu suflet însă cu tine o să-l împart
Și pentru nicio alta ca tine cuvinte fierbinți n-o să ard
Nici lacrimi triste nu voi vărsa
Nu ești bolnavă, ești doar întruchipare de ea
Cuvântul care de pe buzele ei îl aștept
Bătaia de inimă care mi se stinge în piept
Ești răsăritul pe care ea nu mi l-a dat
Și cerul pe care cu tine, nu cu ea l-am privit înstelat
Ești vraja care-mi înflorește pe buze cuvânt
Ești niciodată o alta, ești tu care vindeci bolnavul meu gând