Drumul tăcerii


Pe drumul tăcerii un ultim cuvânt ne desparte
Călcăm pe cadavrele celor nespuse, născute moarte
Strivim sub tălpi metafore smulse din poezie
Te-au slujit credincios, dar gura lumii le-a acuzat, iar tu ai crezut, de erezie
Un poet nebun, eu, iar tu prea frumoasă ai fost
Iubirea mărturisită-n cuvinte de gura lumii n-ai vrut să-și aiba vreun rost
Într-un sărut, într-o rușinată strângere de mână
Într-o îmbrățișare și-o lacrimă scursă pe furiș din a ochilor nesecată fântână
Pe drumul tăcerii, la capătul lui, și nu-i prea departe
Ducem ultimul nostru cuvânt, de gura lumii osândit e la moarte
Noi am fost tocmiți călăi și de viu îl vom arunca în uitare
Îl vom privi nepăsători cum se descompune în răcnite silabe când moare
Vom deveni doi străini decent îmbrăcați cu elegantă și neagră tăcere
Ca răsplată din gura lumii, doar pentru tine, va curge lapte și miere
Tu vei deveni o sfântă, eu un nevrednic păcătos
Te va iubi lumea, așa îți va spune, dar niciodată ca mine, atât de frumos
Pentru lume și a ei gură nu vei fi decât o cadână
O să-ți strângă trupul în palme, nu palma ta cu sărut într-o mână
O să te muște flămândă de a buzelor tale roșie și dulce plăcere
Și te va umple de cuvinte mai dureroase decât a iubirii mele tăcere
Pe drumul ei eu voi rămâne nebun, păcătos, oare de ce, și pribeag
O să colind alte suflete care mi-au lăsat cheia pe prag
În palme fierbinți le voi fi scrie ce tu ai pierdut
Fărâma de Rai închipuită de un cuvânt cu gust de sărut
O să primesc înapoi toamnă și ale ei culori fermecătoare
Când frigul mă va cuprinde voi primi în dar raze de soare
Cuvinte care le vor îmbrățișa pe ale mele
O să primesc vorbe bune, poate și rele
Adevăr voi primi, nu minciună într-o seară de vară
Voi fi așteptat fără să trec printr-o gară
Sau nu voi primi nimic, pentru că nimic m-am născut
Pe drumul tăcerii voi rămâne doar lacrimă, rouă pe o petală din cuvântul nevrut.

  1. #1 by fatadefragi on 29 Octombrie 2012 - 0:59

    doar doua cuvinte ar putea sa fie asezate langa tot ce-ai scris…
    pasesc fara teama pe pod si iti las al iubirii mele nesfarsite inscris
    sa-l deshizi in noaptea in care tristetile fara voie te vor coplesi
    citeste-le si-o sa stii ca de departe o farama de Rai totdeauna te va iubi.

    • #2 by Domnul Bob on 29 Octombrie 2012 - 1:11

      Cele două cuvinte nu stau zid între noi
      Ne privesc din înalturi cu soare și ploi
      Ori pașii pe drumul cuvintelor ne îndrumă
      Sunt două cuvinte ce ți le-am prins brățară la mână
      Atunci când tristețile mă vor copleși din ne-voia lor
      Eu nu voi mai fi, dar îți va bate la ușă „mi-e dor”

  2. #3 by fatadefragi on 29 Octombrie 2012 - 0:07

    aceasta iubire numita de tine fara tagada minciuna m-a inaltat
    niciodata nu mi-a fost sufletul atat de bland mangaiat
    niciodata un altul din cuvant iubire nu va sti floare sa ma rodeasca
    laptele si mierea din gura lumii le voi lasa sa se-acreasca
    nu stiu ce inseamna s-asculti gura lumii, n-am urechi pentru ea
    privirea mi-e spre Cer rugand sa imi lase vesmant umbra ta
    o alta te va astepta, fireste, zambind si cu vorba impartasita
    oferindu-ti palma fierbinte, lipsita de chei, ca s-o faci fericita
    Poeta doar pentru un anotimp eu nu voi ucide cuvinte
    nu le voi fi calau, le voi ascunde-n sufletu-mi si-n minte
    cand toamna peste tine, bland culorile isi va asterne
    in mine apusul va picta-n culori eterne
    peste caldura visului pe care impreuna l-am trait
    doar doua umbre calatoare ducand de mana neintelesul „te-am iubit”

    • #4 by Domnul Bob on 29 Octombrie 2012 - 0:48

      Nu tu-mi ești minciună, nici drumul tăcut
      Tu ești culoarea, cuvântul iubit și neprefăcut
      Suflet iertându-l pe-al meu osândit la visare
      Palma ce ține ascunsă trista mea sărutare
      Amurgul de toamnă târzie și caldă
      Povestea care cu taina ei în fiecare seară mă scaldă
      Îmi ești prezent, fără trecut și nicicând viitor
      Ești gândul de care uneori îmi e dor
      Anotimpul neîndrăznit nici chiar de Univers
      Ești cuvântul care mi-e scris, buzele care recită negrul meu vers
      Șoapta nearuncată-n pustiu
      Ești ultimul meu cuvânt fără ca eu cerneala lui să îți fiu
      Palma care mi-a șters lacrima batjocorită
      Sărutul ce l-am primit fără să-mi fii soție, iubită
      Îmi ești știu, timpul iubirilor, continent
      În flacăra ochilor tăi focul meu e tot timpul prezent
      Zbor frânt de frunză care plutește în taină
      Ecou, anotimp, ultima noapte și la fereastră mi-ești toamnă
      Știu că mă aștepți la poarta viselor dimineața
      Îmi ești drum de seară, la noapte bună prefața
      Mă furișez, cu tine mă joc, trist chiar dacă sunt
      Ești gândul îmbrățișat, în umbră sărut, cuvânt mut și foșnet de vânt
      Poveste îmi ești, cu parfum de tei
      Răsărit pe-ale vieții mele cenușii în amurg alei
      Ești podul de vise pe care am alergat către fata din vis
      Când toate stelele mor tu rămâi strălucire, fărâma mea de neatins Paradis

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: