Pe drumul tăcerii un ultim cuvânt ne desparte
Călcăm pe cadavrele celor nespuse, născute moarte
Strivim sub tălpi metafore smulse din poezie
Te-au slujit credincios, dar gura lumii le-a acuzat, iar tu ai crezut, de erezie
Un poet nebun, eu, iar tu prea frumoasă ai fost
Iubirea mărturisită-n cuvinte de gura lumii n-ai vrut să-și aiba vreun rost
Într-un sărut, într-o rușinată strângere de mână
Într-o îmbrățișare și-o lacrimă scursă pe furiș din a ochilor nesecată fântână
Pe drumul tăcerii, la capătul lui, și nu-i prea departe
Ducem ultimul nostru cuvânt, de gura lumii osândit e la moarte
Noi am fost tocmiți călăi și de viu îl vom arunca în uitare
Îl vom privi nepăsători cum se descompune în răcnite silabe când moare
Vom deveni doi străini decent îmbrăcați cu elegantă și neagră tăcere
Ca răsplată din gura lumii, doar pentru tine, va curge lapte și miere
Tu vei deveni o sfântă, eu un nevrednic păcătos
Te va iubi lumea, așa îți va spune, dar niciodată ca mine, atât de frumos
Pentru lume și a ei gură nu vei fi decât o cadână
O să-ți strângă trupul în palme, nu palma ta cu sărut într-o mână
O să te muște flămândă de a buzelor tale roșie și dulce plăcere
Și te va umple de cuvinte mai dureroase decât a iubirii mele tăcere
Pe drumul ei eu voi rămâne nebun, păcătos, oare de ce, și pribeag
O să colind alte suflete care mi-au lăsat cheia pe prag
În palme fierbinți le voi fi scrie ce tu ai pierdut
Fărâma de Rai închipuită de un cuvânt cu gust de sărut
O să primesc înapoi toamnă și ale ei culori fermecătoare
Când frigul mă va cuprinde voi primi în dar raze de soare
Cuvinte care le vor îmbrățișa pe ale mele
O să primesc vorbe bune, poate și rele
Adevăr voi primi, nu minciună într-o seară de vară
Voi fi așteptat fără să trec printr-o gară
Sau nu voi primi nimic, pentru că nimic m-am născut
Pe drumul tăcerii voi rămâne doar lacrimă, rouă pe o petală din cuvântul nevrut.
-
Follow
Following
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Souvenir 
#1 by fatadefragi on 29 October 2012 - 0:59
doar doua cuvinte ar putea sa fie asezate langa tot ce-ai scris…
pasesc fara teama pe pod si iti las al iubirii mele nesfarsite inscris
sa-l deshizi in noaptea in care tristetile fara voie te vor coplesi
citeste-le si-o sa stii ca de departe o farama de Rai totdeauna te va iubi.
#2 by Domnul Bob on 29 October 2012 - 1:11
Cele două cuvinte nu stau zid între noi
Ne privesc din înalturi cu soare și ploi
Ori pașii pe drumul cuvintelor ne îndrumă
Sunt două cuvinte ce ți le-am prins brățară la mână
Atunci când tristețile mă vor copleși din ne-voia lor
Eu nu voi mai fi, dar îți va bate la ușă “mi-e dor”
#3 by fatadefragi on 29 October 2012 - 0:07
aceasta iubire numita de tine fara tagada minciuna m-a inaltat
niciodata nu mi-a fost sufletul atat de bland mangaiat
niciodata un altul din cuvant iubire nu va sti floare sa ma rodeasca
laptele si mierea din gura lumii le voi lasa sa se-acreasca
nu stiu ce inseamna s-asculti gura lumii, n-am urechi pentru ea
privirea mi-e spre Cer rugand sa imi lase vesmant umbra ta
o alta te va astepta, fireste, zambind si cu vorba impartasita
oferindu-ti palma fierbinte, lipsita de chei, ca s-o faci fericita
Poeta doar pentru un anotimp eu nu voi ucide cuvinte
nu le voi fi calau, le voi ascunde-n sufletu-mi si-n minte
cand toamna peste tine, bland culorile isi va asterne
in mine apusul va picta-n culori eterne
peste caldura visului pe care impreuna l-am trait
doar doua umbre calatoare ducand de mana neintelesul “te-am iubit”
#4 by Domnul Bob on 29 October 2012 - 0:48
Nu tu-mi ești minciună, nici drumul tăcut
Tu ești culoarea, cuvântul iubit și neprefăcut
Suflet iertându-l pe-al meu osândit la visare
Palma ce ține ascunsă trista mea sărutare
Amurgul de toamnă târzie și caldă
Povestea care cu taina ei în fiecare seară mă scaldă
Îmi ești prezent, fără trecut și nicicând viitor
Ești gândul de care uneori îmi e dor
Anotimpul neîndrăznit nici chiar de Univers
Ești cuvântul care mi-e scris, buzele care recită negrul meu vers
Șoapta nearuncată-n pustiu
Ești ultimul meu cuvânt fără ca eu cerneala lui să îți fiu
Palma care mi-a șters lacrima batjocorită
Sărutul ce l-am primit fără să-mi fii soție, iubită
Îmi ești știu, timpul iubirilor, continent
În flacăra ochilor tăi focul meu e tot timpul prezent
Zbor frânt de frunză care plutește în taină
Ecou, anotimp, ultima noapte și la fereastră mi-ești toamnă
Știu că mă aștepți la poarta viselor dimineața
Îmi ești drum de seară, la noapte bună prefața
Mă furișez, cu tine mă joc, trist chiar dacă sunt
Ești gândul îmbrățișat, în umbră sărut, cuvânt mut și foșnet de vânt
Poveste îmi ești, cu parfum de tei
Răsărit pe-ale vieții mele cenușii în amurg alei
Ești podul de vise pe care am alergat către fata din vis
Când toate stelele mor tu rămâi strălucire, fărâma mea de neatins Paradis