De-ai adormi când pleoapa ți-e-închisă
Și buzele ți le-ar strânge a lumii tăcere
Atunci de mine amintirea ți-ar fi lipsă
Și taina înfloririi s-ar transforma in durere
De-ai fi uitat intre amurguri si dimineti
A rasfiratelor clipe savoare
Visele ti-ar fi fost impletite-n tristeti
Si prin tine ar fi curs doar nepasare
Sa te acopar c-un munte
La capatai a iertarii perna sa-ti pun ?
Mai bine intre ganduri ne ridic punte
Sa rasar iarasi in tine, nu vreau sa-ti apun
Noaptea in care-ai venit am aruncat-o departe
Si spre ea, ori spre oriunde ai vrea sa pleci
Punctele cardinale in mine sunt toate
Si prin mine pasii cuvintelor va trebui sa iti treci
Un singur munte sa-ti acopere trupul mai poate
Ridicat din adanc de iubire cu al iubirii cuvant
In orizontul ce ramane intotdeauna departe
Taina ei si a lui, lacrima strecurata pe sub geana de gand
Souvenir 
#1 by melanietoulouse on 17 October 2012 - 22:21
à propos de puncte cardinale… prefer atât rasaritul(soare-rasare), cât si vestul(apusul)… et toi? 🙂
#2 by Domnul Bob on 17 October 2012 - 22:26
eu pendulez intre nord si sud. undeva la ecuator mi se intampla sa ma indragostesc.
#3 by melanietoulouse on 19 October 2012 - 14:07
Ecuator?!… hummm, prea cald si umed-rau, tot timpu’ anului, insuportabil fara aer-conditionat… 😀 deci, ramân la tropice, la cel al zodiei mele, bineînteles… 🙂