Nu încă


Eram șoaptă alergând pe-o adiere de vânt spre tine când strigând ai speriat cocorii, care pornind în stoluri m-au împrăștiat rouă în marginea unei dimineți reci și întunecate.
Eram clipă de iubire curgând grăunte după grăunte în anotimpul vieții tale când strigând ai spart clepsidra nemuririi mele lăsând ploaia tăcerii să mă spele în chiar primăvara morții mele.
Curgeam printre pietrele singurătății izvor de iubire către tine când strigând ai trezit arșița dorului uscându-mă înainte să-ți alung setea de pe buzele arse de nesărut.
Sclipeam clipire de stele în cerul pământiu al amurgului când stigând ai aprins Luna umbrindu-mi mângâierea de lumină.
Înfloream cuvânt de iubire în palma ta când strigând ai speriat cerneala gândurilor aruncându-mă pată de dragoste pe un colț de poezie.
Sfârșeam fiindcă iubirea nu-mi mai strălucea când strigând m-ai trezit la viață, iar acum metamorfozez fluturi cu aripile întinse către privirea ta așteptând să-i înveți să nu zboare încă

 

 

 

Anunțuri
  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: