Eram șoaptă alergând pe-o adiere de vânt spre tine când strigând ai speriat cocorii, care pornind în stoluri m-au împrăștiat rouă în marginea unei dimineți reci și întunecate.
Eram clipă de iubire curgând grăunte după grăunte în anotimpul vieții tale când strigând ai spart clepsidra nemuririi mele lăsând ploaia tăcerii să mă spele în chiar primăvara morții mele.
Curgeam printre pietrele singurătății izvor de iubire către tine când strigând ai trezit arșița dorului uscându-mă înainte să-ți alung setea de pe buzele arse de nesărut.
Sclipeam clipire de stele în cerul pământiu al amurgului când stigând ai aprins Luna umbrindu-mi mângâierea de lumină.
Înfloream cuvânt de iubire în palma ta când strigând ai speriat cerneala gândurilor aruncându-mă pată de dragoste pe un colț de poezie.
Sfârșeam fiindcă iubirea nu-mi mai strălucea când strigând m-ai trezit la viață, iar acum metamorfozez fluturi cu aripile întinse către privirea ta așteptând să-i înveți să nu zboare încă …
Souvenir 