Stau la o terasă, multă lume, veselă, nepăsătoare. Pe stradă trece o mamă împingând un cărucior în care stă aproape inert copilul ei. E un cărucior de invalid. Privește către noi, cu lacrimi în ochi. Pun pariu că și-ar da viața ca puiul ei să fie chiar și un derbedeu oarecare, dar care să poată sta la terasă împreună cu prietena lui. Să poată simți viața nu cum se scurge, ci cum curge.
În ce derizoriu ne scăldăm, noi, ceilalți ! Curgând prin viață de cele mai multe ori nesimțind nimic !
-
Follow
Following
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Souvenir 
#1 by imola on 4 August 2012 - 22:58
Nu simtim nimic… de prea mult inutil… el simte totul… neavand nimic…
#2 by ashima8 on 3 August 2012 - 9:50
si ce fermecatoarele sunt acele realitati imbinate cu elemene de basm ….cate ecranizari de succes au avut tocmai acele intamplari “reale”,cata transformare si ce emotie pot transmite…..povestile,basmele sunt cele care au ajutat oamenii sa-si doreasca frumosul, sa compare lucrurile si sa poata discerne asupra a ceea ce-si doresc….ce ne-am face fara basme,povesti sau poezii?!
#3 by bibliodevafiliala3 on 3 August 2012 - 7:07
Ai dreptate! Doar părinţii, dar mai ales mamele pot simţi cât de nefericită poate fi această mamă, cât de mult şi-ar dori să poată face ceva, orice, pentru a-l face bine, pentru a schimba ceva. Şi nefericirea asta devine o stare permanentă, pentru că acel copil este sub privirea ta mereu. Ştiu ce ai simţit privindu-le pentru că şi eu am o vecină cu o asemenea fată, care acum este mare, probabil că are peste 45 de ani. Mintea este tot de copil, cam de 4-5 ani, iar fizic este practic imobilizată, neputând să se descurce singură. Este dureros să o văd, dar şi mai dureros să văd mama, acum foarte în vârstă, chinuindu-se cu fiica ei.
#4 by Domnul Bob on 3 August 2012 - 7:24
Lumea asta e prost inchegata. De multe ori te intrebi de ce si din pacate raspunsul e in alte ceruri.
#5 by bibliodevafiliala3 on 3 August 2012 - 7:26
Eu am ajuns să sper că există reîncarnare! Mai multe vieţi pe pământ m-ar ajuta mai bine decât o veşnicie într-un cer ipotetic 🙂
#6 by melanietoulouse on 3 August 2012 - 7:01
… Mr Bob, numai un parinte (te) poate întelege si (re)simti… calvar si cosmar, durere si culpabilitate… o asemenea imagine bulversanta e ca un semnal de alarma, ca un “remember!”, ca o tragere de mâneca: welcome to real life!…
sa relativizam ce-i important, prioritar, primordial…
#7 by Domnul Bob on 3 August 2012 - 7:22
Intr-adevar, sunt alte lucruri care conteaza. Visele sunt pentru povesti. Dar basmele au si ele farmecul lor.