În noaptea de care ți-a fost teamă
Destinul m-a trecut prin a Infernului vamă
Lumina ce-ți bătea cu lacrimi în geam
Era gândul meu când numele tău tăcut îl strigam
Chemam fata din tine la viață-înapoi
O chemam la mine să ne găsească pe “Noi”
Strălucea ca un diamant născut chinuit dintr-un cărbune
Ars pe drumul către mine tocmai dintr-o stea care apune
În brațe vroiam să o țin, pentru întâia oară
Să-mi încolăcesc gândurile pe trupul ei ca de vioară
Să nu mai plece, să stăm agățați unul de altul o veșnicie
Iar noaptea nu teamă, ci visare de “Împreună” să fie
Doar tu o să știi că ramul frunza să-i plece n-o lasă
Că rătăcirea ta lângă mine înseamnă “Acasă”
-
Follow
Following
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Souvenir 
#1 by Domnul Bob on 2 August 2012 - 10:57
Acea dulce teamă, care în loc să ne-alunge ne cheamă ….
#2 by maria on 2 August 2012 - 10:38
ne temem de tot si de toate….
ne temem de ploaie ,de vant,de vorbe,de gand…
ne sperie visul,s-apoi il visam….
ne temem de lacrimi,s-apoi le varsam…
ne sperie vorba,s-apoi o rostim…
fugim de iubire,s-apoi o dorim…
ne temem de teama,dar n-o ocolim…
ne sperie viata,dar noi o traim…