Un soare blând, moleșit către seară, căscând a visare
O grădină uitată, flori mirosind a câmp, îmbietoare
Gâze căutându-și culcuș, nerăbdătoare să asculte povești
Când la lumina Lunii, chiriașul de lux îți va spune “Cât de frumoasă ești !”
În odăița de la mansardă, în patul cu tăblia-încrustată
Sub ceasornicul în care ai strâns speranța de-o viață întreagă visată
Ce-și va fi oprit timpul să curgă monoton și domol
Rușinat să îți vadă mângâiat trupul gol
De cuvinte rotunjindu-ți formele în simetrii de poet
Scrise cu dulceață de buze pe tine, nu cu cerneală-n caiet
Pentru ca apoi, după ce vei fi adormit zâmbitoare
Frânt din gradina uitată, în păr să-ți ascundă parfum de iubire, răspândit de o floare
Dimineața el va fi plecat, călimara tot plină, nescrisă hârtia
Fiindcă în tine își va fi lăsat chiriașul, compusă în ritm de iubire, poezia
Tu îl vei aștepta, să sosească din nou, în seara care urmează
Îți place, și lui, cum strofele te compun, cum te recită, cum te caligrafiază.
Souvenir 