Prințesa Inimioară și Contele Creion de Scris


Ieri ți-am promis o numai pentru tine scrisă poezie
Dar eu eram la rândul meu o lacrimă întinsă pată de cerneală pe hârtie.
Ieri am lăsat în urmă un secol de iubire dureroasă
Și ar fi trebuit să spun cuiva „Cât te iubesc !” și „Cât ești de frumoasă !”
Dar am promis să-ți scriu doar ție fermecat cuvântul
Să-ți șterg din suflet întristarea, să-ți răsucesc în zâmbet gândul
Iată de ce în prag de „Noapte Bună” mi-am luat bilet spre tine, sosesc cu primul vis
Să-ți povestesc despre Prințesa Inimioară și Contele Creion de Scris

Se spune că, în vremuri uitate de poeți, cuvântul încă nu se inventase
Și poezia se scria de către fluturi, din fire colorate de mătase
Închipuind metafore, petale mii și felurite erau aduse de furnici
Iar taina versurilor lumina aprinsă de magicienii licurici
De harnice albine erau apoi brodate în înflorate rânduri aurii
Pe catifeaua verde a câmpurilor ninse cu bulgărași de păpădii
Părea eternă fericirea și nimeni niciodată nu-i tulburase frumusețea
Dar vai ! Chiar într-o zi cu soare, nimicitoare oști trimise cu o Lacrimă Tristețea
Iar poezia a încetat să mai răsară
În fermecate flori de primăvară !
Ale iubirii câmpuri, ce numai ieri de versuri erau pline
Acuma se uscau, bătute de copitele năvălitoare în șarje de regrete și suspine
Chiar al Împărăției giuvaer, Prințesa Inimioară
Era într-un pericol groaznic, ștearsă de-o radieră să dispară !
Dar ca-n poveste, într-o noapte, Zâna Iubirii îi trimise-n gând un vis
Ce-i poruncea să cheme-n ajutor pe Contele Creion de Scris !
Viteazul era cunoscut pentru curajul lui în Lumea-întreagă
Multe războaie cu Tristețea câștigase singur, cuvântul folosea în loc de spadă
Și călărea un falnic armăsar, o-întreaga albă bucată de hârtie
Că lacrimile tremurau de frică când „Te Iubesc” el începea să scrie.
Zis și făcut, porunca Zânei fu dusă la îndeplinire
Și Contele Creion de Scris sosi în ajutor pentru Iubire.
Al lui război fu dus o carte-întreagă, cu-armatele Sufletului de Tristețe Plin
Multe cuvinte de iubire căzură-n luptele purtate cu Neîndurătorul Chin
Dar pagină cu pagină, și poezie după poezie
Câmpurile iarăși se umplură de verdele brodat cu aurie păpădie
Și zâmbetul reapăru, Iubirea prinse să renască
Și ca-n povești, Prințesa Inimioară pe Contele Creion de Scris, în taină, începu să îl iubească
Cuvântul, de vă amintiți, încă nu apăruse
Și toți poeții de la Curte țeseau doar din mătase cuvintele nespuse
Din ea Prințesa îi croise viteazului armuri atât de fine
Că nici chiar Ura nu putea să le străpungă, chiar de-ar fi fost caligrafiată cu litere aldine.
Aflând dintr-un curios catren de a Prințesei dragoste împărătească
Contele Creion de Scris fu fermecat și inventă cuvântul, și numai în cuvinte începu, și el, să o iubească
Pe-aleasa poeziei lui, călită-n bătălii cu ai Suspinului Ciulini soldați
Ce mai era și singura moștenitoare a Tronului Iubirii, fiindcă surori n-avea, n-avea nici frați.
Așa că Împăratul văzând belșugul de iubire din cuvinte
Pe dată decretă că-n veci doar versul să descrie ce inima atât de dulce simte
Iar pentru cei doi îndrăgostiți din pricină de tristă întâmplare
Dădu poruncă să se facă nuntă, la care naș să fie Mândru Rege Soare
Luna și Stelele au fost nuntași de vază
Și toți supușii primiră drept cadou cuvinte aranjate-n versuri, nu în frază.
De-atunci e obiceiul, ce dăinuie și astăzi, al nebunilor poeți
Să înflorească în cuvinte sentimentul care naște vieți.
Acolo unde-o lacrimă prea tristă printre strofe mai apare
Cuvântul duce crunt război, și fie biruie cu fericire, fie moare.
Dar la final se naște-o carte
Ce încolțește catifea de verde dragoste pe fiecare pagină în parte
Și numai cei supuși către-a Iubirii Împărăție
Pot să-înțeleagă taina cuvintelor jertfindu-se pe al Iubirii câmp de bătălie.

Asta mi-a fost povestea, acuma te sărut de noapte bună
Iar mâine seară, cuvântul de iubire voi ruga o alta să îți spună.
Eu pe-armăsarul meu cu aripi de hârtie alerg spre al meu vis
M-așteaptă-n el Prințesa Inimioară, eu sunt al ei viteaz, sunt Contele Creion de Scris.

  1. #1 by Sfânta Vineri on 2 Martie 2012 - 15:40

    Si cum e obiceiul din batrani lasat, de buna seama cum si eu am prins,
    La nunta Printesei Inimioara cu preaviteazul Conte Condei de Scris
    De mare pret, intreaga o comoara de givaeruri, eu le voi aduce in dar,
    Tocmai cand va da in faptul zilei si contele-si va conduce mireasa la altar
    Si-n calea celor doi, voi pune toate nimfele sa-mprastie albe margaritare,
    Iar cand un prunc le va aduce alinare, promit ca eu sa-i fiu Nasa cea Mare!

  1. Treceți și pe la ei (4) | Cronicile Ancuţei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: