Oceanul răsturnat


Cerul e o un ocean imens de un satanic gând întors
Norii-s nisipul vălurit ce amenințător se lasă-n jos
Din loc în loc văzduhul tremură într-un albastru otravă de turcoaz
Parcă-l apasă greutăți de moarte și cere pentru odihnă un răgaz
O gură hulpavă, decupată de diavol, oceanul stă să-l verse
Se cască încet rotită de roiuri sumbre de dureri neșterse
Venind de nicăieri o sigură lumină învelită-n abur negru o străbate
În ea, doar suflete ucise și pentru vecie blestemate
Copacii, ierburi uscate, asistă, cadavre descompuse, la apocalipsă
Din crengile plecate, cândva pictat cu viață, verdele crud acum e lipsă
Soarele-i stins, tăciune roșu în sângerândă agonie
Noaptea astupă sugrumând un mâine ce n-are să mai vie
În față drumul mă suge, mă absoarbe, mă trage spre sfârșitul lui
Și eu pe el mai tare alerg, și îl cobor în loc să-l sui
Și cad spre cer, acum e iad, diavolul l-a răsturnat
Abis fără-început pentru-o iubire fără de sfârșit și fără de păcat

EL nu mai e, mânia Lui îmi este acum altarul
EA , învechită umbră, a fost icoana care-mi naște harul
Credința, strâmbă, s-a transformat în praf
Iubirea nescris mi-e plânsă pe mormântul fericirii epitaf

  1. #1 by Mélanie on 3 Noiembrie 2011 - 7:42

    Camille & Bob, ma bucur nespus ca v-am descoperit… va citesc cu emotie, cu placere si va consider doi virtuosi pianisti ai cuvintelor… Merci et bonne continuation!

  2. #2 by Camelia on 1 Noiembrie 2011 - 19:19

    …iar poveştile ei erau despre oamenii…

    …despre oamenii-drumuri, cei în care îşi lăsase gândurile şi pe care învăţase să îi asculte pe dinăuntru cu încredere în taina adevărului ori în adevărul tainei, rostire în ea…

    …despre oamenii-flori, cuvânt suav prin excelenţă dar perisabil…despre oamenii în chip de cuvânt şi lumea lor, atât de rebeli câteodată pe tărâmul semanticii, alteori în ea găsindu-şi refugiul iar uneori răzvrătindu-se înţelesurilor, dar simţind că esenţa şi adevărurile lor trebuie căutate şi aflate înapoia rostirii, în de-a-ndărătul întâmplărilor şi în înlănţuirea de mai apoi a lor, a atingerii lor de
    către oamenii-spus…

    …gândind că dacă acestea au avut o noimă, aceea ar trebui să fie ceva, altceva în afara semnului, a semnificaţiei lui, semn sub chipul căruia au părut a se înfăţişa…

    …lume prin care mergem străbătând lucrurile în transparenţa lor magică uneori, alteori umblând prin ale lor semne; străbaţi această lume, fără să te afunzi prea tare în înţelesu’i or’ mergi prin simbolul ei, desluşind-o în chip de cuvânt…astfel îi cunoşti; altfel nu…

    …despre oamenii-visuri, tânjind după năzuinţa zborului cu patima condorului şi în ai căror ochi, te ştiai să priveşti, citeai poveşti nescrise…neuitând vreodată că înţelesul ochiului nu este însă acelaşi cu cel al minţii, aşa precum nici acest înţeles al minţii nu este acela mai presus de înţelesuri…

    …despre ea, copil veşnic al timpului, despre lumea ei, a întâmplărilor urmă de fragmente neînstrăinate în care şi-a lăsat gândurile, proiecţii părând uneori ale unei reverii crepusculare, scrutate şi dincolo de amintire…despre dorurile celor neîntâmplate, rupte din ea, ştiind că tot ceea ce apare în realitate nu poate în vreun fel evita o trecere prin imaginaţie; ficţiune suverană, aceasta rămânând în esenţă visuri…aspiraţie… voinţă…utopie; aceea utopie pe care ţi-o doreşti să devină realitate, despre jocul dintre ea şi însăşi, despre dualitatea care ne macină pe fiecare, acea teribilă dihotomie…

  3. #3 by Camelia on 1 Noiembrie 2011 - 18:18

    Gândurile noastre ne făuresc lumea; fiorurile ne-o iscă.

    • #4 by Bob on 1 Noiembrie 2011 - 19:03

      Am fost la o plimbare pietonală (! eu pieton ….) prin capitala țării noastre și la întoarcere mă gândeam la ceva ce probabil am să scriu în Muzeul Mitocanului Român. Mi-a venit în minte expresia ta „oameni-copaci”, gândindu-mă la un apelativ cred eu potrivit pentru gândul meu de-atunci, „oamenii-iederă”. Și mi-am dat seama că ai scris o fabulă într-un cuvânt ! Minunat !

  4. #5 by Camelia on 1 Noiembrie 2011 - 13:45

    Încă ceva; în moartea frunzelor e moartea verdelui-speranţă de-ntrupare a oamenilor-copaci într-alţi oameni-copaci care se dăduseră rugăciunii pământului de înţelenire, acum pecetluită; din ei n-au mai rămas decât rostogolirile de talaz în cerurile din ei pe care şi le cârpesc cu văzul smuls,bătând cu pumnii în pereţii sufletului ca să li se deschidă, orbecăind printre petice mângâiate doar cu luziile dintr-un timp pe care nu l-au trăit, trecând pe dinaintea lor ca pe dinainte închipuirilor unui basm pe care nu fusese nimeni să li-l spună.

  5. #6 by Camelia on 1 Noiembrie 2011 - 12:38

    Precum un basm răsturnat oceanul lui; care nu s-ar povesti dacă n’ar fi.

    • #7 by Bob on 1 Noiembrie 2011 - 16:19

      Într-adevăr, un basm … care nu s-ar fi povestit dacă n-ar fi fost….
      Percepția mea asupra acestor sentimente profunde și răscolitoare este că trebuie să fie mistice, pentru a rămâne tainice și de netăgăduit, și ireale, povești ale sufletului, pentru a fi frumoase și ispititoare, pentru a naște visul…
      Eu n-as putea amesteca, și nici n-o fac, iubirea cu zacusca sau cu murăturile de iarnă, și ca să critic și trendul național, cu atât mai puțin nu văd iubirile împlinite alături de tăvile de mici și burțile de bere. Cred că iubirea e alături de realitatea cotidiană. Pentru a se împlini are nevoie de un altar și de credincioși în ea. Dacă iese din mistic devine doar o dogmă socială, sau cum spuneam într-o poezioară, o semnătură legală. Și atât. Un verde-speranță, cum bine spui tu, pentru oameni-crengi. Crengi uscate.

    • #8 by Mélanie on 1 Noiembrie 2011 - 17:26

      @”Eu n-as putea amesteca, și nici n-o fac, iubirea cu zacusca sau cu murăturile de iarnă, și ca să critic și trendul național, cu atât mai puțin nu văd iubirile împlinite alături de tăvile de mici și burțile de bere.”

      excelent… pacat ca traducerea n-ar respecta spiritul initial al limbii române.

    • #9 by Bob on 1 Noiembrie 2011 - 19:12

      Nu cred că poți să traduci mitocănia, fiindcă la urma urmei despre asta e vorba.
      Cred că suntem un popor condamnat la mitocănie. Trist nu e însă asta, trist e că sistemul a devenit autonom. Peste tot există fărădelegi, lipsă de educație, sărăcie, dar la noi absolut totul e impregnat cu mitocănie. În vest până și cerșetorii au demnitate ! Dar despre asta în Muzeul Mitocanului Român 🙂

  6. #10 by Camelia on 1 Noiembrie 2011 - 12:37

    Nu era lumea cea din sufletului lui una iconografică? Una în care îşi slujea dragostea ca un templu cu altaru-i închis? Dragostea precum un ritual asemeni unuia biblic, într-o rostire plină poate uneori de sfială iar alteori amânată pentru altădată; un altădată suspendat.
    Un spus în limbajul iubirii e auzit de EL.

  7. #11 by Mélanie on 1 Noiembrie 2011 - 12:31

    l’océan renversé… suna poetic si-n franceza… 🙂
    am asociat adesea verbul „a rasturna” cu nisipul din clepsidra…
    – – –
    @”Abis fără-început pentru-o iubire fără de sfârșit și fără de păcat…”
    duios… personal, n-am notiunea pacatului… 🙂

    • #12 by Bob on 1 Noiembrie 2011 - 15:56

      Singura calitate pe care o recunosc și o afirm fără rezerve față de limba franceză este că DA, este a doua limbă poetică din lume ! După limba română, natural :-). Și nu mă hazardez ci doar iau în considerare expresiile, după părerea mea uneori arhaice, ale limbii franceze atunci când e vorba de exprimarea unui sentiment.
      Altfel, mi se pare mult prea întortocheată. Din punctul acesta de vedere limba engleză rulz ! Din trei cuvinte ai spus un paragraf în echivalent RO sau FR.

      Se pare că nici eu (nu am noțiunea păcatului) 😉

    • #13 by Mélanie on 1 Noiembrie 2011 - 17:33

      à propos de limba poetica, ma gândeam la celebrul poem „Chanson d’automne”(Verlaine), recitat cu voce tare e dincolo de minunat, patrunzator ca un laser, cântat de Léo Ferré…

      Les sanglots longs
      Des violons
      De l’automne
      Blessent mon coeur
      D’une langueur
      Monotone.

      Tout suffocant
      Et blême, quand
      Sonne l’heure,
      Je me souviens
      Des jours anciens
      Et je pleure

      Et je m’en vais
      Au vent mauvais
      Qui m’emporte
      Deçà, delà,
      Pareil à la
      Feuille morte.

      ===

      evident ca engleza e too easy, d-aia rules and rocks de 50 ani încoace… 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: