Icoana din oglindă


Pentru o icoană

Am căutat în podul vieții uitată și de-acuma prăfuită fericirea,
Am dat peste-o grămadă de nimicuri, și printre ele și iubirea.
Era-într-un colț, acoperită cu o pânză de molii dantelată,
Oglinda, ce de mult, nu mai țin minte, oglindea cu jind o fată,
Ce când în ea își admira curbele trupului desăvârșit
Oglinda mai tare oglindea, se poate chiar s-o fi iubit !
Părul șuvițe i-l mângâia cu umbre reflectate,
Și raze strălucind de dor pe sâni și le oprea mirate,
Pe pântec ar fi vrut cu o lumină tainică și caldă,
Să o dezmierde și să-i lase doar o strălucire mică, albă.
Spre coapse-n curcubeu difuz ea cobora încet și cu secret întunecat,
Acolo unde ele se-întâlnesc nu s-ar mai fi oprit din sărutat.
O învelea cu totul în tonuri de umbră cu lumină împletită,
Iar de la un timp, doar trupul ei il oglindea, atât era de-îndrăgostită.
Și anii au trecut, oglinda își pierdea culoarea,
Îmbătrânea, și peste strălucirea ei, încet, cu întuneric se așternea uitarea.
Până-într-o zi, când fata, trupul ei frumos și născător de șoapte,
Nu și l-a mai văzut, oglinda murise de prea-strălucire peste noapte.
A luat-o și a aruncat-o-în pod, în podul vieții mele,
Printre cuvinte pedepsite și gânduri condamnate pictate-n acuarele.
Astăzi am regăsit-o și-am șters cu-o lacrimă praful uitării
Și te-am văzut din nou în ea, icoană în oglinda desfătării.
Ea te păstrase, undeva ascunsă în sufletul ei argintiu și plat
Imagine sculptată de lumină, icoană pentru un suflet de bărbat.

  1. #1 by Camelia on 31 October 2011 - 23:35

    Asta ar putea însemna că adevărul de ea în taina sufletului tău era aflat în îndărătul a ceea ce a fost într-un cândva şi în ceea ce i-a urmat ca întâmplări ce au semnificat ceva, cuvintele nepierind în toată această vreme, ele doar nemaiştiind să vorbească; trebuia tăiată tăcerea care aşternuse colbul uitării, în ritmuri negândite, nemaidemulttrăite, îmbrăţişând din adâncime, altfel ai fi rătăcit prin ea nemaiputând-o măsura.
    Ai regăsit-o ştiind să asculţi urma călăuzitoare; cea care adormise, împiedicată, cu sensul descompus, în amurg, dincolo de cuvinte. La marginea sufletelor pline, cineva stă de veghe; din nimic face ceva, şi apoi altceva…şi apoi te simţi precum un înviat înţelegând că în tot acest trecut ai purtat în tine icoana în negura ei; simţi precum o scânteie de la o alta te fură către înflăcărarea pe care o credeai stinsă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: