Un lac ca lacrima, din lacrimi, un soare rece strecurat de nori,
Și tu iubire într-o gradină, floarea iubirii mele între flori.
Frumusețea ți-e încruntată, mă vezi în mâine Te Iubesc,
Te întristează astăzi, să știi că nu te știu, dar te doresc.
Ochii tăi spintecă cuvântul ce încă nu era născut,
Și buzele îi șuieră blestem, să fie sterp și pururi mut.
Nu vrei nici peste ani să vină, acum degrabă îl arunci,
Mai înainte să te-atingă, tu cu tăcerea frumuseții îl alungi.
Și poruncești sub zidurile cetății să fie pe vecie îngropat,
Te întristează vestea că de mâine, de tine cu iubire el va fi legat.
Ești tristă că lacul o lacrimă de mâine l-a umplut,
Că vântul e gândul despre tine, ce azi e încă neavut,
Că florile gradinii tale, din versuri de iubire au răsărit,
Iar soarele și norii, sunt sufletul ce te va fi iubit.
Chiar și cetatea, astăzi din dragoste de tine-i ridicată,
Iubirea mea de mâine să fie acolo întemnițată.
Până în ziua când printre flori și portocali și palmieri,
Iubirea mea de astăzi tu o vei naște fără să vrei de ieri.
Așa ți-a fost destinul, și-al meu, să te iubesc iubire nesecată,
Să-mi fii iubită astăzi doar fiindcă ieri tu mă priveai îngândurată.
Souvenir 