Praful poeziei


Sunt doar o frunză istovită-n toamnă
Mă suflă gândul tău, departe mă dorește
Eu mă doream înmugurit în tine preafrumoasă doamnă
Culorile însă ni se despart, a ta de-a mea acuma se golește

Când m-am desprins de ramura ce m-a născut
Plutind pe valuri de vazduh brumat de-un nor
La tine-n palmă eu m-am așezat tăcut
Și am știut că în caldura ei de tine o să mor

Erai îngândurată si cu un zâmbet m-ai primit
Surprinsă, și surprins palidul galben mi s-a îmbujorat
Era prea toamnă să-ți mai spun că te-am iubit
Și din iubire-n palma ta pentru vecie m-am uscat

M-ai strîns ușor să vezi de mă poți rupe
Și viața-n praf de amintire-ai prefăcut
În palmă ți-a rămas iubirea în cuvinte dispărute
Și praf din mine, ce dintr-o dată nu l-ai vrut

M-ai scuturat pe alte frunze moarte
Palma ți-ai șters-o de cuvântul de iubire
Și toamna ai rugat-o să mă dea deoparte
Căci praful poeziei te prăfuiește-n amintire

Acum copacul meu e-nfrigurat și gol
La tine-n suflet se nasc alte tomnatice dorințe
Eu printre frunze moarte joc al morții rol
Iubirea pentru tine m-a ucis cu umilințe.

Anunțuri
  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: