Iubesc o furnică, frumoasă și mică, când mă-nțeapă mă cam doare, dar iubirea mea nu moare

O să scriu despre furnici.

Animale mici, mici, mici.
Locuiesc în mușuroaie,
Confortabil, dar n-au baie.
Hărnicuțe dar nu toate,
Unele sunt mai blazate.
Au picioare și antene,
Se trezesc foarte devreme,
Rascolesc prin iarba deasă,
De mâncare duc acasă.
Merg în șir ca indienii,
Au în față căpetenii,
Și soldați să le păzească
Munca lor furnicărească.
Sunt cuminți și respectuoase,
Fac curat și spală vase,
Sunt umile și blajine,
Când le chemi vin zor la tine.
Și-un pupic dacă le dai,
Înapoi mii o să ai!
Dă-le și-un picuț de miere,
Iubește-le! Fă-le-o placere!
Și ele-napoi te vor iubi
Iubărețe sunt, să știi !

This entry was posted on 27 September 2011, 20:49 and is filed under Cuvinte nePotrivite. You can follow any responses to this entry through RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

#1 by K on 2 September 2012 - 23:50

Cri-Cri?

#2 by Camelia on 30 September 2011 - 22:30

E amuzantă; ai spirit ludic…ţi-l bănuiam.

#3 by Bob on 30 September 2011 - 22:10

Aaaaaahhhh ! Tristețea era a mea !!! Aș vrea să te încurajez să nu mai fii tristă, dar n-am s-o fac. Dacă scormonești adânc în ea ai să găsesti un diamant; al fericirii !

Toate lucrările noastre le facem separat, clădind mușuroiul, dar odată reușit prin el ne unim gândurile. Avem picioare și antene … 🙂

Ce ciudat ! Am făcut poezia asta ca un pariu 🙂 Nu mă gândeam că o să placă cuiva !

#4 by Camelia on 30 September 2011 - 22:07

Furnicii care ţi-a adus iubirea săpându-ţi în inimă muşuroiul…

#5 by Camelia on 30 September 2011 - 21:45

Ce bine scrii tu despre ceea ce cunoşti…şi-o faci atât de zelos. Ştii, muşuroaiele m-au fascinat încă de pe vremea când eram doar o găgălice cu ochi scăpărători…mi-au rămas la fel…ochii…Se întâmpla uneori să le torn nisip şi să le blochez intrarea; se risipeau care încotro…să fi trăit oare imposibila întoarcere, dacă nu mai aveau unde…asta m-am întrebat mult mai târziu, când am văzut un prichindel făcând întocmai care m-a întors în amintirile mele.
Cunoşti acel principiu al muşuroiului? Furnicile, acest muşuroi îl construiesc împreună, doar că fiecare dintre ele lucrează separat. Cam aşa e şi cu scrisul în noi al dragostei…în trupul sufletului…doi ce sunt angajaţi în aceeaşi scriere a acesteia…sau, cum am spus-o cândva, prin celălalt ajungi la tine.
Ce ţi-e şi cu muşuroaiele astea! poate atunci, cândva, când le-am rătăcit pe furnicuţe, unele s-au despărţit de ele însele…pentru a se putea mai apoi regăsi.

PS
Nu mă lua în seamă; sunt tristă.

#6 by Kaaliope on 30 September 2011 - 14:02

SUPER :p asta-mi place teribil 🙂