Amândoi


A fost întâi o vorbă-n glumă,
Un râs, o-atingere, o strângere de mână,
Când te găseam mult prea ispititoare
Si-n piept aveam o inimă gata să zboare.

Vorbeam, tăceam și te priveam din mine
Și să te cer mi-a fost mult prea rușine,
Acopeream dorința prin cuvinte
Și trupul tău îl frământam în minte,
Când te-aș fi răscolit ca o furtună,
Iar eu m-aș fi lăsat iubit ca de o zână.

Poate în pântec ți-aș fi picurat un strop de rouă.
Dar asta-ar fi însemnat în suflet să ne plouă.
Poate chiar ne-am fi rătăcit în ploaia deasă,
Și-acuma n-am mai fi avut „acasă”.

Știu că m-ai înteles dar n-ai vrut să-mi oferi,
Ceva ce poate și tu ai fi vrut să-mi ceri,
Dar n-am avut curaj niciunul dintre noi
Iar astăzi suntem iată tot noi doi.

  1. #1 by Bob on 22 Septembrie 2011 - 23:27

    Ce mult imi place: … „lectura” unuia de celălalt …
    Și dintr-o asemenea învățătură se naște … o trilogie. O curajoasă co-dăruire de sensuri. Unul întru celălalt.

    Oare de ce iți aștept comentariile precum un copil Crăciunul ?

  2. #2 by Camelia on 22 Septembrie 2011 - 22:30

    Seducător sensul cuvântului…dar „înţelegerea” dificilă…ceea ce cu adevărat contează este ca „lectura” unuia de celălalt să nu se sfârşească.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: