Ți-am scris cuvinte, le-ai uitat
Ți-am pus în brațe flori, le-ai aruncat
Ți-am reaprins în vise stele
Le-ai stins nervos cu gânduri rele.
Te-am mângâiat cu șoapte de iubire
Mi-ai spus că sunt murdare, chiar o nesimțire
M-am izvorât izvor de lacrimi
L-ai astupat cu mii de patimi
M-am dat cu totul dar ți-am fost rușine,
N-am fost destul de totul pentru tine.
-
Follow
Following
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Souvenir 
#1 by camelia on 6 September 2011 - 22:32
În iubirea adevărată te dai; nu iei. De multe ori, dacă nu mai mereu, într-o dragoste, unul iubeşte…celălalt este iubit…dragostea, o enigmă; nu-‘i predestinată unui înţeles, o lume a codurilor în care te afli precum un întrebând visător, în afara căreia nu putem exista…iar când cineva îţi refuză dreptul la ea, îţi refuză dreptul la viaţă, la umanitate.
#2 by Bobita on 6 September 2011 - 23:05
M-am dat. Prea ieftin. Prețul meu a fost … nimic; și fiind atât de accesibil am fost listat la bursa rușinii. M-am răscumparat singur plătindu-mă înzecit. M-am reîntors în posesie redevenind inutil. Ca un cuvânt pe o pagină îngălbenită, spulberată de carii și aruncată pentru că citiorului îi lipsește visul, descifrătorul misterului de mine. Importantă e doar coperta.