A fost odată tu, niciodată eu

Cern amintiri printre strofe, le desfac de tine și le sorb goliciunea strălucind, palid sau aprins, în lumina rece și acuzatoare a ochilor tăi, echivoc comentariu pentru o iubire dement incrementă de afostodatătu. Mă renasc rușine în fiecare clipă căutându-mi celălaltul prin puroiul necuvintelor tale, muribund lăsat nespovedit de plictiseala ta de niciodatăeu. Sînt un gunoi și putoarea viselor mele intrate în descompunere ți-a întors caracterul pe dos. M-ai pălmuit cu el fără să-ți pese, nu că ți-ar fi păsat vreodată, dacă obrazul peste care ai dat cu atâta sete nu cumva e deja vânăt din prea multă dragoste de tine. Ai aruncat durere peste durere. Măcar acum ți s-a mai ușurat povara rușinii de a mă fi cunoscut ? Acum te simți împlinită ?

This entry was posted on 6 September 2011, 22:33 and is filed under Cuvinte nePotrivite. You can follow any responses to this entry through RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

#1 by pasiunepuritatesipacat.wordpress.com on 19 September 2014 - 11:59

,, Te iubesc” ar trebui sa-l spunem dragostei, nu oamenilor ca noi, ea reuseste sa fie mereu frumoasa, noi mai schiopatam 🙂

- #2 by Domnul Bob on 20 September 2014 - 8:48
  
  Eu l-am spus unei povești. Nemuritoare. 😉
#3 by camelia on 7 September 2011 - 0:10

Ceva, cândva, ca şi cum niciodată noi, nu; noi, nouă, nicicând ar fi fost atunci când n-a mai rămas nimic de vrut.
Iubirea e limbă a pieirii uneori.

- #4 by Bobita on 7 September 2011 - 0:29
  
  “Iubirea e limbă a pieirii uneori.”… în loc să fie acea întâlnire a nașterii ! Ca moartea unei neființe ! Durere a pierderii niciodată cunoscutului. O înmormântare fără mort. Și atunci ce naște bocetul care ma spintecă cu atâta furie ?

Souvenir