Destinul mă grăbește să-ți spun că te iubesc
La gat mi-e colier acuma moartea
Am vrut, dar tu te-ai rușinat să te trăiesc
Așa că-ți las ca moștenire cartea.
Am scris-o păcălind cu promisiuni de viitor trecutul
Iar astazi scrisul ei de tine-i plin, și de iubire
Eu plec să-mi întâlnesc amăgitor necunoscutul
Și la sfârșit îți las pe-o pagină, în loc de ironie, fericire.
E gata cartea, scrisă, amânarea ia sfârșit
Și profeția-și cere crunta împlinire
Nu-mi pare rău că te-am iubit
Doar ție ți-e rușine, cu mine și a mea iubire.
Souvenir 
#1 by Kaaliope on 8 September 2011 - 22:52
da e SUPERBA…dar, te rog, nu lua toata tristetea, mai las-o si celor care vor sa se bucure…daca nu esti trist nu stii cum e sa fii vesel….daca nu suferi nu stii cum e cand esti fericit, totul in lumea asta e o antiteza…suntem, noi insine un manunchi de contradictii si momente antagonice…
#2 by Bobita on 8 September 2011 - 22:58
Eu sint inca in stadiul de discipol, si poate din cauza asta flamand ! Si cred ca si lacom ! Vreau sa stiu tot despre ea, despre tristete. Poate si din egoism. Sa ma ma pot bucura ca nimeni altul de fericire.
#3 by camelia on 8 September 2011 - 23:42
Tristeţe metafizică; despre asta rosteşti? Ştii ce spunea Cioran? “Mă atrag lucrurile care nu au puterea să se împlinească sau să dăinuie”. E printre puţinii care au avut putinţa de a se privi din dinafară.
Şi permite-mi, rogu-te, să o salut pe Kaaliope şi necuvântânda ei trecere pe tărâmurile mele.
#4 by Bobita on 9 September 2011 - 0:02
Oooo ! Sint prea plapand pentru metafizica. Doar ii gust intelesul in coctailul pe care-l imparte cu tristetea. Si in Cioran sint doar incepator. Dar il iubesc ca pe mine. Fiindca efemerul imi bucura si mie simtul. Eternitatea e banala. Si nu urasc banalitatea. Eu insumi sint banal. Dar ca urmare ma atrage contrariul. Si simt ca am atat de multe de descoperit !
#5 by Kaaliope on 8 September 2011 - 22:06
Am ezitat sa-ti trimit melodia la care ma gandesc uneori, cand te citesc, pentru ca e trista trista trista….dezolant de trista….insa….e ce simt citind unele din poeziile tale…e ce simt cand hoinaresc prin spatiul “EI”….
#6 by Bobita on 8 September 2011 - 22:32
Si mie imi place !
Dar iti propun asta:
#7 by camelia on 7 September 2011 - 11:41
Asta e pentru ea; ca şi cum i-ai fi spus-o…deşi îmi doresc pentru tine să nu ţi se mai întâmple cuvintele şi să vă DOAR iubiţi…simplu şi pur…la fel precum îmi doresc mie şi tuturor atâtor suflete pribeginde cu mâna întinsă cerşind stelelor şi lacrimi neşterse în podul palmei…
#8 by Bobita on 7 September 2011 - 12:01
Big hug !
#9 by camelia on 7 September 2011 - 10:28
Şi iertare pentru invazia asupra spaţiului tău virtual.
Glumeam.
#10 by Bobita on 7 September 2011 - 10:31
O Doamne ! Ești binevenită !
E spațiul ei oricum. Eu sînt doar un nevrednic arendaș !
#11 by camelia on 7 September 2011 - 10:25
Dacă ar fi să te chinui acum cu o ironie, ţi-aş spune că această moarte a ta din iubire a fost prea uşoară şi ar fi trebuit poate să se sfârşească încet şi să te chinuie mai mult…doar că dacă ţi-aş spune-o precum şi întâmplatu-s-a, aş face doar dintr-o profundă tristeţe, pentru că acum vei merge pe o cale pe care vei simţi că te prăbuşeşti, după o experienţă sfâşietoare a sufletului în suferinţă, iar de înviat o va face tot căutătura EI înflăcărată, de va mai fi cu putinţă.
Cred că uneori ne regizăm însă, fără să vrem,dintr-o prea mare naivitate, propriile prăbuşiri, atunci când ajungem să atingem nişte hotare care ne împing înspre unele dintre cele mai absurde lumi posibile; forme zidite şi ferestruite, de unde ieşirea e doar iluzorie. E un fel de dincolo de noi.
#12 by Bobita on 7 September 2011 - 10:40
Sînt un naiv, da ! Dar orice simt, simt cu încrâncenare și nu-i asta oare cea mai pură formă de naivitate ? Visul că orice e posibil ? Chiar și absurdul ?
De m-ar fi putut citi și ea așa cum ma citești tu !
#13 by Kaaliope on 8 September 2011 - 22:01
nu e de ajuns sa “citesti” ….intelegerea , acceptarea sunt necesare atunci cand iubesti, dar nu suficiente….trebuie sa vada firul….si atunci cand nu mai iubesti,,,,nu mai iubesti pur si simplu….poeziile tale sunt superbe, dar triste triste triste…., dar superbe superbe superbe….
semnat : o alta naiva crezand in puterea absurdului realizabil…
#14 by Bobita on 8 September 2011 - 22:47
Sint doar un auto-discipol al lui Cioran …. Nu pot fi altfel decat trist. Cineva trebuie sa gestioneze si tristetea. Cum altfel ar putea iesi in lume fericirea ? Multumesc pentru aprecieri !!!!! Ma bucura foarte mult fiindca … eu sint construit ca un pitagoreic algebric intr-un spatiu euclidian ! Literatura mi-a fost complet straina, mai mult am respins-o ca nefiind o necesitate. E drept n-am urat-o. Mi-a fost indiferenta. Ca toate stiintele umaniste de altfel. O Doamne ! Filosofia ! Ce supliciu era pe vremuri ! Tot ce nu se putea formaliza intr-o ecuatie matematica mi se parea inutil. Poate am gresit atunci. Sau poate nu … Sau poate ca am avut parte de dascali potriviti. Care au stiut sa lase samanta frumusetii in stare latenta chiar si intr-un corp sterp, ca al meu. Poate chiar au programt-o sa rasara. Acum. Sau ieri. Acum ma bucur ca sint aici … cu voi !
Sint un norocos !!!!!
#15 by camelia on 7 September 2011 - 10:08
Profeţia ar fi spus că nu poţi face să stea ce e făcut să plece.
#16 by Bobita on 7 September 2011 - 10:35
Da, asta e profeția ! Și eu un sărăntoc pe drumul pașilor ei. Un privitor pe furiș.