Aștept să vii, tremur când pleci
Aștept să mă acoperi în cuvinte reci,
Aștept să te prefaci că nu mă știi
Aștept să taci, să nu-mi mai scrii,
Aștept să nu asculți când îți vorbesc
Aștept să nu mă vezi când te privesc,
Aștept să mă strivești cu nepasare
Aștept zâmbetul tău, și așteptarea lui mă doare.
Aștept să-mi vinzi atât de scump minutul
Aștept disprețul și dezgustul, nu sărutul,
Aștept să îmi lipsești când te doresc
Aștept să mă urăști că vreau să te iubesc.
Aștept să pleci, deși să vii aș vrea atât de tare,
Aștept să te întorci, dar pașii tăi se sting în depărtare.
Am așteptat să vii, și ai plecat,
Acuma te aștept din nou, chiar dacă m-ai uitat.
Souvenir 
#1 by camelia on 3 September 2011 - 21:08
#2 by camelia on 3 September 2011 - 21:07
Dă-te drumului! Dar nu printr-o rătăcire; poate nu îţi va fi cu putinţă mai apoi să o măsori. Aşteptarea asta, dacă are un înţeles, fără îndoială că îl are pentru tine. Dar pentru ea? Ei îi doresc să aibă priceperea şi putinţa dezlegării.
#3 by Bobita on 4 September 2011 - 19:17
Pentru ea … are numai neînțelesuri. Și asta îmi întunecă drumul și îmi eternizează așteptarea. Lumină îmi mai sunt doar cuvintele. Devenite și ele așteptare. Între plictiseală și … putința priceperii !