Souvenir

Cu ochii închiși, stau rezemant în gânduri reci, fumez țigară din țigară
Sorb cu nesaț din fumul negru sperând ca tot ce m-a durut poate să piară
Simt cum otrava mă inundă și cu speranța nopții îmi amorțește trupul
Dar nici așa nu pot să uit oftatul tău de plictiseală și niciodată împlinit sărutul
Mâna îmi tremură încet, în spasme, și scrumul se împrăștie pe haine
Poate ca e timpul să dispar în scrum cu totul, să mă despart de ale tale taine
Respir cu greu, gâtul mi-e ars, destăinui fumul, de-acuma liber de venin
În suflet mi-a rămas, ca rugăciune, iubirea pentru tine și al neputinței chin
Mă arde jarul, o lacrimă mai am dar și ea moare, țigara e aproape stinsă
O alta, ultima, ce-i plină ochi de noapte veșnică, așteaptă cu nesaț să fie aprinsă
Sînt amețit și resemnat, poate-i aievea sau poate doar visez
Dar îți văd mâna, și surâsul dulce, cum mă îndeamnă umbra nopții fără lună s-o urmez
E ultima țigară, și ultima privire; mă uit în urmă, nu mă văd deloc
Mă uit în față, și nici macar în umbra nepăsării tale nu am loc
E doar o ceață albă, ce poartă chipul tău, și-n ea îmi scriu iubirea
Ridicol testament al unui suflet muribund ce-și lasă ție, umilită, fericirea.