Se umbră frunza, Doamnă
Schimbat-ai anotimpul dumneata, făcut-ai iarăși toamnă ?
M-ai amăgit cu primăvară timpurie, verde
În veri fierbinți cereai îmbujorare-a-ți crede
Și-acum mă-îndeși cu nori tăciuni
Mă-îneci cu ploi, potop, mi-alungi seninul cu furtuni
Ori, Doamnă dragă
Ai uitat cum glezna-ți sărutam când de iubire tu erai beteagă ?
Se umbră frunza, Doamnă, ce tist și ce păcat
Ai apărut în ziua mea de nu știu unde, și tot în ziua mea m-ai lepădat
În carnea mea ție nu-ți este loc destul, ai spus
Iubi-te-am, Doamnă, mult puținul care-ai fost și nu se lasă dus
-
Follow
Following
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Souvenir 
#1 by Dia Dintre Ierni on 19 August 2016 - 16:29
Se umbră odoamna, frunză, calci în urma ei ca într-o umbră clătinătoare ca şi cum ai călca pe carnea nerăsăriturile unor zile fără clipe, fără trup.
#2 by Domnul Bob on 19 August 2016 - 21:32
La urma urmelor nu suntem altceva decât timp, iar umbrele timpul trecut, că timpul viitor e doar un calcul matematic, doar că în universul cărnii calculele îs o biată neștiință.