Depresia mea capătă dimensiuni freudiene. Oriunde mă uit văd Saturni devorându-și fii. Îmi privesc palmele și liniile vieții îmi par scheletele “tuturor zilelor” ucise de ușurința visătorului. Mi-e teamă să clipesc, nu cumva să scurtez timpul cu ghilotina pleoapelor. Aș chema înapoi câțiva ani, dar nu vreau ca viitorul să îi închidă în temnița părerilor de rău.
Am devenit Cronos devorându-se.
#1 by pasiunepuritatesipacat.wordpress.com on 26 September 2015 - 14:26
Tairi interesante se zbat in sufletu ti adanc, ca o noapte fara stele, ce si reazama bezna de tampla ta, ce pescuieste dureri diferite una de alta!
#2 by Domnul Bob on 27 September 2015 - 20:55
Prin tâmple îmi curge Cerul Verde, de la răsărit, la apus 😉