Dacă mă întrebi
Nu mai știu ce povești
Îți spuneam
Că-mi cădeau cuvintele
În abisuri verzi
Și în liniștea de după
Li se amestecau ecourile
În ceruri căprui
Nu mai înțelegeam nici eu
Dacă începusem
Ce terminam
Sau terminasem
Ce începeam
Oricum
Tu ai înțeles
Că te umblam
Cu palme neastâmpărate
Încălțate în suspine
Pingelite
Dar
Eu te pășeam
În vârful buzelor
Încet
Sfios
Cu teamă
Pe alocuri
Să nu-ți las și ție
Urmele
Trecerii mele
Deși
Știi bine
Cum m-ai amețit
Plimbându-mă pe gură
Și de căte ori
M-ai pus
Să-ți înconjor
Sânii
Să-i cobor
Să-i urc
Până în vârfuri
Ca pe urmă
Să mă rostogolești
Pe pântec
Între coapse
Iar desfăcând
Genunchii
Și prinzându-mi palmele
În glezne
Să mă pierzi
Pentru totdeauna
Al tău
Ascultă
Acuma îți vorbesc
Ceruri căprui
Pline de ecouri verzi
Înțelegându-mă
Că niciodată nu m-am simțit
Mai bărbat
Altfel decât
Privindu-te
Iar când
N-am s-o mai fac
N-am să mai fiu
Să mă ierți
Souvenir 
#1 by maria on 16 February 2015 - 8:29
“Și prinzându-mi palmele
În glezne
Să mă pierzi
Pentru totdeauna”
#2 by Domnul Bob on 20 February 2015 - 22:30
Aici nu pot să răspund decât închizând ochii. 🙂