Souvenir

Am fost și astăzi pentru ce mă duc mereu, fără să știu exact de ce, doar că azi, la plecare, s-a ridicat în coate și mi-a spus:
– S-o lași în pace, ai auzit !
Apoi s-a întors pe burtă, și-a tras cearceaful printre coapsele ude, a ridicat perna căzută lângă pat, și-a încrucișat brațele peste ea și sprijinindu-și bărbia pe ele, puțin într-o parte, a început să-și lingă buzele în timp ce mă privea spălându-mă.
– Ce știi tu ! am încercat eu să închei discuția.
N-a răspuns imediat. Doar a îndoit genunchii, ridicându-și tălpile spre tavan, și, defăcând și strângând degetele picioarelor, a început să-și frece pulpele una de alta. Când și șoldurile au ajuns să i se clatine rotund, coapsele întinzând și strângând cearceaful, a închis ochii și a oftat șoptit înghițindu-și o lacrimă:
– Dacă nici eu nu știu …
M-am îmbrăcat fără să mai spun nimic, am privit-o încruntat, am lăsat banii pe masă și am ieșit închizând încet ușa. Pe drum m-am gândit să o sun mai târziu, să mă lămurească ce a vrut să spună. Dar am ajuns târziu acasă și am adormit la televizor mai înainte să văd știrea cu fata care s-a sinucis. În scrisoarea de adio spunea că a încălcat codul deontologic lăsându-se atrasă într-o relație sentimentală cu unul dintre clienți, iar în meseria ei asta nu-i doar interzis, ci și deosebit de rușinos.
O să sun mâine. Și o să-i trimit un buchet de flori și un pachet de țigări fine. Îmi place când după mine își aprinde o țigară. Nu știu ce a apucat-o azi să-mi zică de ea.