Souvenir

Niciodată cuvintele mele
Nu ți-au ajuns
În suflet
Mereu le-ai rătăcit
Prin răspântiile trupului tău
Le ademeneai
Să-ți ajungă șoapte la ureche
Și mult sărut pe buze
Până-ți umpleau gura
Cu oboseli oftate
Și le alungai curgându-le
Printre sâni
Nu mai înainte să le răsucești
Prinzându-le cu degetele
Peste coarnele lor
Spre domolul pântecului
De unde le mânai
Și ele ascultătoare
Acunzându-le cu palma
Și rumenindu-le bine
Înainte să le topești
Cu totul
Devenindu-le cerneală
În învălmășeala coapselor
Te ridicai
Apoi
Și de-ți mai sclipea vreunul
Trecute dorințe
Pe trup
Îl striveai
Umplându-ți toți porii
Cu mândria mea
Spunânându-mi obosit
Tu
Fără ele
N-ai fi nimic
Eu mă încruntam
Mă priveam
Cum nu-ți sunt
Și răscoleam
Toate lumile
Nebunilor
Să caut altele
Și mai demente
Să-ți fiu
Mereu