Souvenir

O să mă urc în tren
Mai fumez o țigară
La capătul peronului
Aștept să urce oamenii mari
Cu bagaje mari
Cu vieți scumpe
Și frumos împachetate
Să nu se șifoneze
Ce oroare !
Până la destinație
Să-și verifice biletele
Eliminând orice urmă
De îndoială
Și apoi
Să-și ocupe locurile
În fotolii confortabile
Moi
Să nu le zdruncine drumul
Ordinea
Interioară
Eu sunt un om
Mic
Bagajul meu
E mic
Îl țin în palmă
Și nu am loc
Nici bilet
O să stau în picioare
Pe culoar
O să mâ zgâlție
Fiecare imperfecțiune
La îmbinarea șinelor
Fiecare trecere
De macaz
Dar o să mă pot plimba
De la un capăt la altul
Al trenului
Fugind din calea
Controlorilor
Vieții
Pot să deschid toate geamurile
Să șuiere
Răsuflarea vieții
Pe culoar
Oamenii mari
Să închidă grăbiți
Ușile compartimentelor
Lor
De teama
Romantismului
Eu o să stau cu ochii închiși
Cu capul atârnat
Afară
Răsuflarea vieții
O s-o fure pe-a mea
Când n-o să mai pot
O să mă trag înăuntru
Râzând
Iar oamenii mari
O să mă privească
Dezaprobator
Eu o să râd
Și o să strâng în palmă
Bagajul meu mic
Mai e puțin și ajung
Se văd deja culmile dealurilor
Care înconjoară orașul
Tău
Iubito
Trenul meu nu oprește
În gara ta
Dar eu o să sar
Oamenii mari o să-și facă cruce
Și o să-și continue drumul
Nemaitulburat
De mine
Rostogolindu-mă pe un câmp
Pustiu
De lângă
Orașul viselor mele
Tu
Așteaptă-mă
La tei
Am un bagaj mic
De om mic
Având doar vise
Mari
Îl strâng în palmă
Linia vieții
Cu tine