Souvenir

Îți căutam nopțile și le treceam pragul cu pași de lut, nu cu semeția unui zeu, ci cu păcatele unui muritor, scotocind prin toate odăile cerului după straiul trupului tău, care să-mi îmbrace gândurile despuiate mai înainte să mi le întind, mângâindu-le pe ale tale, în catifeaua așternutului tainei noastre. Tu-mi adunai visele în căușul pleopelor și-apoi le clipeai povești adormindu-mă până dimineața, când, pe drumuri brumării și răcoroase, mă prefăceam rouă, să-ți limpezesc petalele ochilor, strecurându-ți răsăritul printre coapsele genelor oftând de povara sărutului meu. Eram gura ceștii de cafea așteptându-ți buzele însetate de dezmorțire să soarbă înțelesul amurgului adormindu-mi singurătatea în brațele dorului tău. Și mă topea fierbințeala răsuflării tale. Îți curgeam printre degete, și ce mult îmi plăcea să mă-încolăcesc în jurul lor, închipuindu-mă de aur, fiind doar din cerneală, neagră și tăcută, dulceață de cuvinte niciodată spuse, de care șoaptele tale nu se mai săturau.

Ieri eram doi călătorind pe un același drum târziu, neștiindu-ne unul lângă altul, până când, ferindu-ne de ploi străine, ne-am adăpostit sub umbrela aceluiași gând, așteptând înseninarea din noi să ne putem spune pe nume.