Amor patriae

Verde e dealul, câmpia
Și albastru cerul, apa, în România
Sufletu-mi cântă aici, nu aiurea
Aici îmi cheamă numele marea, aici mă strigă pădurea

Aici n-am nimic, dar totu-i al meu
Aici sunt diavol, sunt și Dumnezeu
Aici știu cum Soarele dimineața răsare
Și tot aici văd cum cască când Luna îl acoperă cu orizont la culcare

Munții mei sunt aici, și eu pe ei îi slăvesc
Ploaia, norii, furtuna, pe cele de-aici le iubesc
Toate le vreau înapoi, ne-ale mele
Așa cum erau când Țara asta a căzut pe Pământ dintre stele.

Reclame

This entry was posted on 20 mai 2012, 18:43 and is filed under Cântarea României. You can follow any responses to this entry through RSS 2.0. You can leave a response, or trackback from your own site.

Comments (4)

#1 by melanietoulouse on 21 mai 2012 - 14:48

am o memorie extrem de selectiva… 😉 🙂

Răspunde
- #2 by Domnul Bob on 21 mai 2012 - 17:25
  
  😀
#3 by melanietoulouse on 20 mai 2012 - 22:06

concluzia si/sau morala, fara vreo parada de fals patriotism:”patria e acolo un’ ti-e bine…” 🙂

Răspunde
- #4 by Domnul Bob on 20 mai 2012 - 22:21
  
  Yes, it is, dar prima dragoste nu se uita niciodata, nu-i asa ? 😉