Verde e dealul, câmpia
Și albastru cerul, apa, în România
Sufletu-mi cântă aici, nu aiurea
Aici îmi cheamă numele marea, aici mă strigă pădurea
Aici n-am nimic, dar totu-i al meu
Aici sunt diavol, ori Dumnezeu
Aici știu cum Soarele dimineața răsare
Și tot aici cum cască când Luna îl duce la culcare
Munții mei sunt aici, și eu pe ei îi slăvesc
Ploaia, norii, furtuna, pe cele de-aici le iubesc
Toate le vreau înapoi, ne-ale mele
Așa cum erau când Țara asta a căzut pe Pământ dintre stele.
Anunțuri
#1 by melanietoulouse on 21 Mai 2012 - 14:48
am o memorie extrem de selectiva… 😉 🙂
#2 by Domnul Bob on 21 Mai 2012 - 17:25
😀
#3 by melanietoulouse on 20 Mai 2012 - 22:06
concluzia si/sau morala, fara vreo parada de fals patriotism:”patria e acolo un’ ti-e bine…” 🙂
#4 by Domnul Bob on 20 Mai 2012 - 22:21
Yes, it is, dar prima dragoste nu se uita niciodata, nu-i asa ? 😉