Souvenir

Cu ochii mă despici, când mă privești fără să crezi,
Că îți șoptesc în poezie de vraja ochilor tăi verzi
Ești disprețuitoare și ironică-n tăcere,
Ai gândul tău umplut cu zvonuri născute doar de o părere,
Nu crezi în timp, fie că-i an, fie secundă,
Ai gândul tău umplut cu zvon în care incertitudinea abundă,
Nu știu ce crezi că știi și nici nu vreau,
Știu doar că lângă tine am ales să stau.
Și nu iscălitura legală pe-un petec de hârtie,
Nici jurământul dat lui Dumnezeu, nu mă dezic, nu fac o blasfemie,
Nimic din toate astea nu m-au făcut ce sunt,
Ci singur disperat cuvântul ce ți l-am dat plângând,
Atunci când amândoi ardeam în seara seacă și geroasă,
Când la un colț de parc te-am strâns în brațe și ți-am cerut să-mi fii mireasă.
Te-am sărutat întâia oară și tu m-ai sărutat atunci,
Iar astăzi amintirea asta în gând de zvonuri o arunci.
Nu știu ce crezi că știi și nici nu vreau,
Știu doar că lângă tine am ales să stau.
Știu c-am făcut greșeli și știu c-am să mai fac
Știu că în fiecare zi până târziu în noapte tac
Știu că nu sunt cu noi, sunt mult prea mult cu mine
Dar cel care lipsește, e de când lumea lângă tine
Doar că nu-l vezi, ai gândul tău de zvonuri plin
Lasă-mă să-l umplu cu dulceață, golește-l de venin.