Souvenir

Sunt răscolit, dar crunt de disperat
Și înecat în lacrimi tu ai vrea acum să fiu,
M-ai folosit fără de voie, m-ai și aruncat,
Pe tine te-am pierdut, nu te mai știu.
Ochii cu gene lungi, sfios întoarse
Azi și-au pierdut tainic misterul,
Iar nasul cârn și buzele frumoase
Nu mai provoacă dragostea ce îți picta cu stele cerul.
Și dacă ieri o viață ți-aș fi dat pentr-un sărut,
Și pentru o privire m-aș fi războit cu moartea,
Azi îmi dau viața doar ca să te uit
Și să-mi golesc de tine sufletul ce scrie cartea.
Sînt trist, puțin, eu te visam a mea minune
Simțeam chiar clipa, când mă vei fi fermecat,
Azi gândul mi-e pustiu, n-are nimic a-ți spune,
Totul s-a scris, și ce s-a scris cu totul e acum uitat.
Cândva cuvântul ți-l sorbeam prea lacom de a lui savoare
Și zâmbetul ți-l așteptam nerăbdător pe chip să înflorească,
Astăzi pe lângă ele trec grăbit cu nepăsare
Și nepăsare-ți dau în versuri să te însoțească.
Lipsește vraja trupului ce tandru m-a lăsat
Căldura-n palme tremurânde să i-o țiu,
Locul ce-n brațe eu ți l-am păstrat,
Acum de tine și iubire e pustiu.

Eu m-aș întoarce-n vraja care m-ascundea cuvânt în tine,
Dar tu vrei să rămâi acolo unde-ai fost mereu,
O oarecare îndepărtată și nelângă mine
Așa că de o oarecare tu mă depărtez și eu.
Las între noi un fir subțire de iubire
Să-ți fie ajutor de te vei rătăci,
Scutură-ți lacrima pe el să-mi dai de știre,
Atunci câd trupul tău de pribegit va obosi.
Îți voi trimite caleșcă trasă de cuvinte înaripate,
Să mi te-ntoarcă în poveste ca pe o regină,
Îți voi reda grădina în care poeziile au răsărit îmbujorate,
De tu vei vrea să nu-mi mai cauți în iubire vină.